Microsoft pregăteşte ecranul touch predictiv, care iniţiază comanda următoare înainte să-i atingi suprafaţa

11.05.2016

În timp ce Apple mizează pe tehnologia 3D Touch pentru diversificarea comenzilor ce pot fi aplicate pe un ecran tactil, cercetătorii Microsoft duc lucrurile şi mai departe pregătind un ecran pre-touch care poate iniţia comanda următoare înainte să-i atingi suprafaţa.

În viziunea companiei, un smartphone echipat cu ecran pre-touch poate iniţia diferite tipuri de activităţi în funcţie de cum îl ţii în mână şi unde sunt poziţionate degetele, chiar dacă acestea nu se află în contact cu suprafaţa touch.

Desigur, Microsoft nu este prima companie care să creeze un ecran care poate fi controlat fără să-i atingi suprafaţa. Luam spre exemplu tehnologia Floating Touch demonstrată de Sony în anul 2012, sau stylus-ul cu tehnologie inductivă livrat cu telefoanele din seria Galaxy Note.

Pentru a oferi funcţionalitatea promisă, Microsoft apelează la senzorul capacitiv folosit deja pentru preluarea comenzilor touch însă setat la un nivel de sensibilitate mărit, încât să permită detectarea degetelor până la o distanţă de 3-4 cm de ecran.

Într-o primă fază, noile ecrane cu tehnologie pre-touch vor impresiona prin răspunsul practic instantaneul la comenzile aplicate, însă beneficiile merg mai departe de atât, utilizatorii putând selecta text sau iniţia comenzi alternative în funcţie de mâna cu care ţin telefonul sau mişcarea făcută înainte ca degetul să atingă suprafaţa touch.

Inovaţiile pregătite, împreună cu un prototip funcţional, vor fi demonstrate săptămâna aceasta la conferinţa Human-Computer Interaction (CHI) 2016, urmând ca tehnologiile dezvoltate ajungă în generaţiile smartphone viitoare.

Vezi si HoloFlex, smartphone-ul holografic

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult