NASA trimite pe orbita lunii un satelit cu sistem de comunicaţie laser

NASA trimite pe orbita lunii un satelit cu sistem de comunicaţie laser

NASA pregăteşte lansarea pe orbită a unui satelit echipat cu sistem de comunicaţie bazat pe tehnologie laser, ce permite transferuri de date la viteze de până la 6 ori mai mari decât ar fi posibil prin conexiune cu unde radio.

NASA trimite pe orbita lunii un satelit cu sistem de comunicaţie laser

Satelitul numit Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer (LADEE) foloseşte sistemul de comunicaţie cu viteză comparabilă unui cablu terestru de fibră optică pentru a trimite date cu valoare ştiinţifică cercetătorilor NASA. Comparat cu un canal de comunicaţie radio, lăţimea de bandă câştigată reduce timpul necesar transmiterii unui film HD de lungime medie la doar 8 minute, faţă de 639 ore cât ar dura în mod normal.

Spre deosebire de o conexiune obişnuită prin unde radio, sistemul demonstrat de NASA foloseşte un laser ce emite lumină din spectrul infraroşu, concentrată într-un fascicul orientat către unul dintre cele 3 telescoape aflate în locaţii din California, Mexic şi Spania.

Pentru se bucura de lăţimea de bandă specifică unui canal de fibră optică, cercetătorii au avut mai întâi de depăşit o provocare foarte dificilă, trebuind să ţintească şi să menţină perfect stabil un fascicul laser transmis de la o distanţă de 384.500 Km. Pentru a complica şi mai mult lucrurile, satelitul de pe care se face transmisiunea se va afla în mişcare pe o orbită circulară în jurul lunii, iar cele trei telescoape de la sol pot fi afectate de condiţiile atmosferice locale şi mişcarea de rotaţie a pământului, ce blochează vizibilitatea în anumite momente ale zilei.

NASA va trece la teste avansate în vederea implementării unor relee cu tehnologie laser pentru sateliţii de comunicaţii

În urma experimentelor făcute satelitul LADEE, NASA va trece la teste avansate în vederea implementării unor relee cu tehnologie laser pentru sateliţii de comunicaţii aflaţi pe orbită geostaţionară în jurul pământului. Având drept avantaje greutatea redusă şi consumul modest de energie, sistemele de comunicaţie laser promit conexiuni de date la viteze superioare celor posibile în prezent, dar la costuri mai mici.

Spre deosebire de satelitul LADEE, implementarea unui sistem de comunicaţie laser pentru sateliţi aflaţi pe orbită geostaţionară prezintă mult mai puţine provocări, deoarece locaţia satelitului pe orbită şi cea a releului de comunicaţie de la sol rămânfixe.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult