Retro modern: IT'S OK este primul player de casete audio cu Bluetooth integrat

Casetele audio ne amintesc de anii `80 şi `90, când acest format de distribuţie a muzicii a schimbat complet modul în care muzica este consumată de toată lumea. Deşi în ultimii ani vinilul a crescut din nou în popularitate, în mare parte datorită calităţii superioare a sunetului, există încă fani ai casetelor, care preferă sunetul pe care acest format îl produce, dar şi hipsteri excentrici, care vor mereu să fie împotriva trendului. Totuşi, chiar şi aceştia probabil că au ajuns să folosească căşti sau boxe wireless, iar o companie crede că există piaţă pentru un player portabil de casete, care redă sunetul prin Bluetooth.

NIM Lab este o companie care se ocupă cu modernizarea tehnologiilor vechi. Aceasta a anunţat noul player portabil de casete audio numit IT’s OK, acesta fiind practic o clonă a celebrului Walkman de la Sony, cu un design ceva mai simplist. Avem de a face un capac complet transparent pentru a vedea rotiţele şi banda în mişcare în timpul redării audio şi un corp compact. Player-ul pare să fie echipat cu butoanele ostandard pentru astfel de dispozitive precum play, stop, derulare şi eject.

Deşi IT’S OK include şi un jack audio pentru căşti tradiţionale, lucrul care face acest player special faţă de altele este integrarea tehnologiei Bluetooth 5.0 pentru conectare la dispozitive de redare audio wireless. În clipul de prezentare putem vedea redarea în mod portabil, pe stradă, alături de o pereche de căşti, dar şi acasă, folosind o boxă dedicată (în clipul oficial apare o boxă IKEA care nu este portabilă).

De altfel, nici faptul că acest clip de prezentare este filmat în Japonia nu este tocmai întâmplător. Deşi IT’S OK se va vinde în toată lumea, în Japonia ar putea avea un succes mai mare, întrucât piaţa de casete de acolo încă este foarte profitabilă, acestea fiind vândute în magazine din toată ţara. În timp ce casetele audio au fost retrase cam din toată lumea, în Japonia acestea nu au dispărut niciodată, fiind în continuare populare. Ba chiar muzica nouă este în continuare lansată pe casetă în Japonia, chiar dacă în multe regiuni abia dacă mai apare pe CD-uri, având în vedere popularizarea serviciilor de streaming şi distribuţie digitală.

IT’S OK este acum disponibil pe Kickstarter pentru comandă la un preţ de aproximativ 60 de dolari, cu menţiunea că versiunea finală va costa în jurul a 100 de dolari atunci când ajunge în magazine. Deja succesul a fost finanţat cu succes, strângându-se peste 18.000 de dolari la momentul scrierii acestui articol, NIM Lab cerând doar 12.800 dolari pentru a putea începe producţia acestui player de casete.