Telescop radio – pentru telefonie mobilă interplanetară

25.02.2008
Telescop radio - pentru telefonie mobilă interplanetară

Socorro, New Mexico, este reşedinţa celor 28 de antene parabolice impunătoare ce alcătuiesc telescopul radio Very Large Array sau VLA. Finalizat în 1980, proiectul are ca scop studierea corpurilor cereşti, de la stele şi planete până la galaxii şi găuri negre, analizând undele radio percepute. National Science Foundation este responsabilă de transformarea VLA în Extended VLA. Aceasta presupune modernizarea fiecărei antene de 230 de tone astfel încât să recepţioneze opt fluxuri de date la frecvenţa de 2 GHz, în loc de 4 fluxuri la 50 MHz.

Telescopul radio EVLA

Prima fază a modernizării a fost încheiată, jumătate din antenele cu diametru de 25 m fiind modificate. Procesul se va încheia în 2012 şi va costa aproximativ 94 de milioane de dolari. Conform savanţilor implicaţi în proiect, EVLA va putea detecta semnalele radio ale unui telefon mobil de pe Jupiter. Complexul VLA, situat în deşert la 80 km de oraşul Socorro poate fi vizitat şi a fost transformat în platou de filmare pentru filmul Contact din 1997. Cât despre noi, probabil că ar trebui să ne simţim mai bine gândindu-ne că putem chema o navă spaţială care să ne salveze dacă ne rătăcim pe vreo planetă din sistemul solar.