Black Friday 2012 – cum să alegi corect cele mai bune reduceri

Black Friday 2012 - cum să alegi corect cele mai bune reduceri

Dacă în ţara noastră sărbătoarea numită Black Friday este abia la a doua ediţie, în Statele Unite fenomenul este studiat cu atenţie de ani buni, iar concluziile sunt surprinzătoare.

Bijuteriile şi ceasurile de lux, cumpărate adesea de clienţi ocazionali şi care nu se uită prea mult la bani, sunt mai scumpe în apropierea sărbătorilor de iarnă, iar ofertele cu reduceri de preţuri sunt deseori înşelătoare.

Analizând nu mai puţin de 6 ani de statistici care redau evoluţia preţurilor de-a lungul anului pentru un eşantion reprezentativ de produse cu şanse mari să ajungă pe lista cumpărăturilor de iarnă, cei de la Wall Street Journal au ajuns la concluzia că marile campanii de reduceri nu vin mereu cu cele mai bune oferte, fiind indicată studierea cu atenţie a preţurilor practicate în restul anului pentru produsul dorit, astfel încât să nu cădem în capcana falselor reduceri.

Majoritatea categoriilor de produse, începând de la jucării sau ustensile de bucătărie şi ajungând la tablete şi alte gadgeturi costisitoare, au parte de reduceri selective pe tot parcursul anului, coborând de multe ori sub preţurile rezervate pentru Black Friday. Reducerile de preţuri vin şi pleacă pe tot parcursul anului, inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă, urmând traiectorii atent calculate.

Produse cum sunt bijuteriile şi ceasurile de lux, ţinte predilecte ale clienţilor impulsivi sau ocazionali, sunt scumpite treptat pe măsură ce avansăm în sezonul de cumpărături, preţurile atingând punctul culminant în preajma sărbătorilor de final de an, când sunt oferite cele mai multe cadouri. Totuşi, chiar şi în vârf de sezon impulsivitatea cumpărătorilor poate fi exploatată cu reduceri de ultim moment, care ating de obicei efectul dorit fără a sacrifica marja de profit, preţul la reducere fiind adesea peste valoarea minimă la care ar putea fi ajustat spre exemplu în afara sezonului de cumpărături.

Black Friday 2012 - cum sa alegi corect cele mai bune reduceri

Aparatura pentru bucătărie, frigidere şi alte electronice de consum care de-a lungul anului nu ocupă un loc fruntaş în topurile de vânzări riscă să stea luni bune pe rafturi dacă nu sunt aduse în atenţia cumpărătorilor prin campanii de reduceri. Pentru cei interesaţi de astfel de produse, Black Friday oferă ocazii excelente de a prinde reduceri de preţuri consistente. Totuşi, este important să nu alegem dinainte un produs anume pe care îl dorim, după care să aşteptăm reduceri de preţuri care ar putea să nu se materializeze. Atunci când aflăm despre un produs interesant aflat la reducere este bine să ne decidem repede dacă este oportună plasarea unei comenzi, dar numai după ce am consultat şi ofertele magazinelor concurente pentru reduceri asemănătoare.

Dacă la prima încercare nu prindem pe stoc produsul dorit nu trebuie să ne dăm bătuţi, deoarece pe durata unei campanii cum este Black Friday ofertele cu stoc epuizat sunt înlocuite rapid cu altele noi, iar multe magazine chiar prelungesc campaniile de reduceri şi în zilele sau săptămânile ce urmează. Condiţia de bază, atât în ziua de Black Friday dar şi după, este să urmărim în permanenţă ofertele magazinelor online. În timp ce o vizită inspirată prin magazinele din marile centre comerciale ne poate scoate în cale oferte de reduceri foarte atrăgătoare, cu câteva bookmark-uri bine plasate şi ajutorul agregatoarelor de preţuri putem afla în doar câteva minute care este mersul pieţei la magazinele din mediul online şi ce oferte merită atenţia, iar asta fără a avea de înfruntat aglomeraţii şi cozi la casele de marcat.

Frigiderele şi electrocasnicele de consum, la mare căutare în ziua de Black Friday

Conform statisticilor, goana după cumpărături din timpul sezoanelor de reduceri contează pentru o cincime sau mai mult din veniturile anuale ale magazinelor retail, astfel că o calculare atentă a strategiei de vânzare este esenţială pentru obţinerea rezultatelor dorite în campaniile de reduceri masive, cum este Black Friday. Privind lucrurile dintr-o perspectivă uşor simplificată, putem observa cum magazinele mizează pe reduceri consistente la produse atent selecţionate pentru stârni interesul cumpărătorilor, dar bazând-uşi grosul veniturilor pe o oferă mult mai variată de produse încadrate la preţuri care să nu compromită cifrele de profit de la finalul campaniei.

Din nou, secretul unor cumpărături reuşite de Black Friday este să descoperim cât mai repede acele produse cu preţ mult redus, înainte ca stocurile să se epuizeze, iar dacă nu reuşim din prima să validăm o comandă nu trebuie să ne dăm bătuţi, deoarece noi ocazii vor apărea cu siguranţă. Totuşi, este bine să nu ne lăsăm duşi de val prea mult, ajungând să cumpărăm produse de care nu avem nevoie, doar de dragul preţului obţinut în cadrul campaniei.

Black Friday 2012, cu reduceri de preţuri la minut

În timp ce percepţia generală a publicului este că cele mai bune oferte de reduceri pot fi găsite doar de Black Friday, în realitate putem găsi multe oferte interesante atât înainte dar şi după ziua marilor reduceri. Secretul este alegerea momentului oportun la care cumpărăm produsul dorit. Spre exemplu la retaileri precum Domo ofertele de reduceri au început pe 19 noiembrie şi ar trebui să se termine pe 23 noiembrie, în timp ce în magazine precum Elanko reducerile încep în ziua de Black Friday şi continuă pe tot parcursul week-end-ului.

La fel ca în cazul bijuteriilor şi alte bunuri de lux pentru sezonul cadourilor, gadget-urile costisitoare cum sunt tabletele, telefoane inteligente sau televizoare Smart TV ating cele mai mari preţuri către finalul lunii decembrie, dar sunt mai accesibile în luna octombrie şi în timpul campaniilor de reduceri cum este Black Friday, când unele magazine sunt dispuse chiar să vândă la limita profitabilităţii sau în pierdere, câştigând însă la capitolul imagine şi fidelizând clienţii care le trec pragul.

Reducerile de preţuri la tablete şi smartphone, foarte apreciate printre vânătorii de chilipiruri

Potrivit reprezentaţilor unor magazine participante la promoţia Black Friday 2012, reducerile de preţuri pot ajunge chiar şi la 70-90% pentru anumite produse, fiind însă compensate de profiturile mult crescute ce rezultă din vânzarea celorlalte produse din ofertă. De altfel, reprezentanţii magazinului Koyos.ro se aşteaptă la vânzări cel puţin triple comparate cu ediţia Black Friday 2011, mizând pe notorietatea căpătată între timp de acest eveniment şi oferta diversificată, ce include noi categorii de produse. Şi reprezentanţii PC Garage aşteaptă vânzări de 3 ori mai mari decât în campania experiment de anul trecut şi de 5 ori mai mari decât într-o zi normală.

Trebuie ştiut ca la PC Garage campania de reduceri începe pe 23 noiembrie, chiar de la ora 00.00, astfel că cei dornici să prindă la super-preţ o tabletă, smartphone sau placa video mult visată au în faţă o noapte lungă a vânătorilor de reduceri.

Black Friday 2012 începe la ora 0.00

Cel.ro şi Altex aşteaptă vânzări aproximativ duble faţă de campania Black Friday 2011 şi de 4 – 10 ori mai mari decât într-o zi obişnuită.

Cât despre produsele incluse cel mai mult la reduceri, acestea variază în funcţie de magazinul pe care îl preferăm. Spre exemplu Altex va avea cele mai multe reduceri la televizoare LED şi produse din secţiunea IT, electrocasnice mici şi mari, entertainment, telecomunicaţii şi jocuri. Cel.ro mizează pe vânzările cele mai mari în categoria tabletelor şi telefoane mobile. PC Garage pregăteşte reduceri pentru modele din oferta de tablete, telefoane mobile şi laptopuri, dar va veni cu surprize şi în categoria de componente şi accesorii PC. F64 Studio va include în campania Black Friday 2012 echipamente foto de la producători renumiţi precum Canon, Olympus, Nikon, Fuji şi SanDisk, la care se vor adăuga şi alte nume cu rezonanţă în domeniu.

Black Friday 2012 - start întârziat, de la ora 05.00.

Din punct de vedere statistic, ziua Black Friday 2012 ar putea aduce chiar şi de 10 ori mai mulţi vizitatori pe paginile magazinelor online decât aceeaşi zi de campanie din anul trecut şi chiar de 100 ori mai mulţi vizitatori în orele de început ale dimineţii, când numărul vizitatorilor sosiţi din pură curiozitate este maxim.

Rămâne de văzut dacă departamentul tehnic responsabil cu administrarea serverelor care găzduiesc principalele magazine on-line şi-au făcut sau nu temele după experienţa de anul trecut, când foarte mulţi clienţi dornici de cumpărături au plecat dezamăgiţi de funcţionarea defectuoasă a magazinelor online, supraîncărcate de numărul mare de vizitatori. Privind estimările legate de volumul şi mai mare de trafic aşteptat pentru campania Black Friday 2012, ar fi totuşi puţin prea optimist să credem că problemele au fost rezolvate în totalitate, astfel că nu ne rămâne decât să ne înarmăm cu multă răbdare şi să vânăm reducerile dorite în cel mai pur spirit competiţional.

Până în acest moment, lista participanţilor la campania Black Friday 2012 cuprinde nume ca Altex, Cel.ro, PC Garage, F64, Koyos.ro, Sigmanet.ro, Elanko.ro, eMag. evoMag, Domo, Flanco, Dcsh.ro, Oktal.ro, Elefant.ro, Azerty.ro, 101jucarii.ro, Maguay şi Media Galaxy.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult