Facebook se oferă să recompenseze cu bani utilizatorii care îşi dau acordul pentru a le fi ascultate conversaţiile de voce

21.02.2020
Facebook se oferă să recompenseze cu bani utilizatorii care îşi dau acordul pentru a le fi ascultate conversaţiile de voce

Facebook, la fel ca Amazon, Google, Microsoft şi chiar Apple, a fost descoperiţi trimiţând pe ascuns înregistrări audio ale discuţiilor purtate de utilizatori unor companii obscure, subcontractate pentru a desfăşura diverse studii de piaţă şi contribui la îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă prin comandă vocală. Fiecare dintre companiile vizate de investigaţiile autorităţilor au venit cu explicaţii mai mult sau mai puţin credibile pentru înregistrările obţinute fără consimţământul persoanelor vizate, însă răspunsul dat de administratorii Facebook este poate cel mai gogonat dintre toate.

Aparent, la momentul izbucnirii scandalului, Facebook tocmai pregătea anunţarea unui program cu recompense băneşti, la care utilizatorii puteau alege să se înscrie pentru a-şi preda de bună voie înregistrările audio ale conversaţiilor private, în schimbul obţinerii unor sume de bani.

Cert este că Facebook nu ar fi la prima încercare de „cumpărare” a intimităţii utilizatorilor, convingând-ui să cedeze în mod voluntar bucăţi din viaţa personală către reţeaua de socializare.

O astfel de schemă derulată sub un nume uşor diferit a fost recent demascată în Statele Unite, în care utilizatorii cu vârste între 13 şi 25 ani puteau alege să devină cobai pentru administratorii reţelei de socializare, instalând în schimbul unei recompense de până la 20 dolari pe lună o aplicaţie numită Facebook Research. Aplicaţia respectivă venea înzestrată cu certificate de acces ROOT pe telefoanele iPhone şi putea urmări toate aspectele care ţin de folosirea telefonului mobil, activitatea web şi conversaţiile private, informaţiile ajungând direct pe serverele Facebook. În cele din urmă, Apple a fost cel care oprit campania celor de la Facebook, acuzând încălcări flagrante ale politicilor de confidenţialitate impuse aplicaţiilor din AppStore. Facebook a revenit mai târziu cu o versiune mai „formală” a aplicaţiei Facebook Research, care practic face acelaşi lucru.

Denumit Facebook Viewpoints noul program ce cercetare vizează mai mult obţinerea de mostre vocale de la utilizatori şi mai puţin desfăşurarea de sondaje cu scopuri de marketing. Fiecare participant la acest program va trebui să rostească expresia „Hey Portal”, urmată de numele unuia sau mai mulţi prieteni cu care urmează să converseze prin mesaje vocale. Fiecare sesiune presupune repetarea frazei de două ori pentru 10 prieteni.

Plăţile se fac printr-un sistem de puncte, utilizatorii Facebook înrolaţi în programul Viewpoints trebuind să acumuleze cel puţin 1000 de puncte pentru a se califica pentru recompensa minimă de 5 USD. Spre exemplu, fiecare sesiune înregistrată (10 prieteni, două fraze fiecare) este echivalentă cu doar 200 de puncte.

Cât despre fragmentele de vorbire obţinute de Facebook, acestea ar urma să fie folosite la antrenarea şi îmbunătăţirea sistemelor AI echipate cu capabilităţi machine learning, beneficiile urmând să se vadă pe termen ceva mai lung.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult