Marea Britanie va cere autentificare cu buletinul pe site-urile porno. Ar putea fi creată o listă a consumatorilor de pornografie

18.04.2019
Marea Britanie va cere autentificare cu buletinul pe site-urile porno. Ar putea fi creată o listă a consumatorilor de pornografie

Începând cu luna iulie, utilizatorii de internet din Marea Britanie vor trebui să se legitimeze pentru a putea consuma materiale pornografice. Această nouă lege are scopul de a proteja utilizatorii minori de astfel de conţinut, întrucât în acest moment este mult prea uşor pentru aceştia să îl acceseze sau să dea peste el accidental. Această nouă lege aduce însă în discuţie probleme mai grave precum lipsa anonimităţii pe internet şi riscul ca date personale ale celor care folosesc site-uri de pornografie să ajungă pe internet fără voia lor.

Legea care va reglementa consumul de pornografie în Marea Britanie a fost deja adoptată şi va intra în vigoare începând cu data de 15 iulie. Din acel moment, site-urile de conţinut pornografic vor fi obligate să ceară dovezi din partea utilizatorilor că sunt majori. Verificarea va putea fi făcută prin mai multe metode: fie prin urcarea unei imagini cu un act de identitate care să dovedească acest lucru, să introducă datele de pe paşaport, un card de credit, numărul de telefon sau cumpărarea unui „token” dintr-un magazin fizic, care va vinde acest produs exclusiv persoanelor majore.

Deja site-urile de pornografie au anunţat că lucrează la un astfel de sistem. MindGeek, compania din spatele PornHub, YouPorn, RedTube şi Brazzers anunţând sistemulş AgeID. Acesta va redirecţiona utilizatorii automat către o platformă care nu include conţinut pornografic pentru a se autentifica folosind un permis de conducere sau paşaport. Acest sistem va fi folosit atât pe site-urile gratuite, cât şi pe cele pe bază de abonament, sau care vând conţinut individual. Site-urile care nu se conformează vor fi blocate pe teritoriul ţării.

Desigur, acest tip de verificare va expune utilizatorii la alte riscuri. De exemplu, furnizarea de date personale va duce automat la crearea unei baze de date de consumatori de pornografie, care ar putea pune intimitatea acestora în pericol în cazul în care cineva accesează în mod ilicit această listă şi o publică pe internet. Ironic, Departamentul „Digital, Culture, Media and Sport” din cadrul guvernului Britanic a trimis un comunicat de presă referitor la „legea pornografiei” care a dezvăluit adresele de e-mail a peste 300 de jurnalişti, adresele fiind trecute în câmpul „To” nu în „BCC”.

Marea Britanie va fi prima ţară din lume care va implementa o astfel de lege. Comunicatul de presă include o declaraţie din partea Ministrului al Departamentului Digital, Margot James:

„Conţinutul pentru adulţi este în acest moment prea uşor de accesat online de către copii. Introducerea verificării obligatorii a vârstei este o premieră mondială şi am investit mult timp în realizarea unui balans între nevoia de intimitate a utilizatorilor şi necesitatea de a proteja copiii de conţinut inadecvat.”

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult