Noul Sony VAIO Z – un nou concept pentru ultra-portabile

28.06.2011
Noul Sony VAIO Z - un nou concept pentru ultra-portabile

Pentru cunoscători, Sony VAIO Z înseamnă performanţe de top într-un laptop ultra-portabil. De data aceasta, Sony a schimbat reţeta într-un mod radical. Pentru a menţine dispozitivul uşor şi subţire, producătorul a fost nevoit să elimine placa grafică separată şi unitatea optică din carcasă. A rezultat un laptop cu o grosime de doar 16,65 mm şi o greutate de 1,2 kg. Pentru că în mediul business puterea de calcul nu trebuie sacrificată, iar unitatea optică îşi are rostul ei, Sony a venit cu o soluţie ingenioasă. Placa video separată şi unitatea optică au fost incluse într-un modul care este livrat împreună cu Sony VAIO Z.

Noul Sony VAIO Z sau Ultimate Mobile PC

Designul lui VAIO Z nu este o nountate. Sony l-a prezentat cu câteva luni în urmă cu titlul de Ultimate Mobile PC. La baza ecranului, în spate, avem o linie argintie care se întinde de la un capăt la celălalt. Atunci când laptopul este deschis, el se sprijină pe birou în partea din spate pe această zonă argintie. În rest, liniile sunt similare cu cele ale lui Sony VAIO SB cu care ne-a jucat şi noi de curând.

Noul Sony VAIO Z cu Power Media Dock ataşat

Configuraţie

  • Ecran: 13.1″, 1600×900
  • CPU: Intel Core i7-2620M, 2,7 GHz, dual core, 3,4 GHz Turbo
  • RAM: 8 GB DDR3, 1333 MHz
  • GPU integrat: Intel HD Graphics 300
  • GPU dedicat: AMD Radeon HD 6650M, 1 GB DDR3
  • HDD: 256 GB SSD (4 x 64 GB, RAID 0)
  • Unitate optică: DVD SuperMulti
  • Dimensiuni: 330 x 210 x 16,65 mm
  • Greutate: 1,18 kg cu bateria integrată
  • Greutate dock: 685 g

Power Media Dock - conectorii

Poate o să credeţi că Sony a renunţat la rezoluţia full HD pe ecranul de 13.1″. Vă înşelaţi. Cei care doresc, pot comanda acel afişaj cu pixeli foarte mici, dar cu suprafaţă mare de afişare. Power Media Dock, denumirea oficială a dock-ului, poate fi comandat cu unitate optică Blu-ray. Acesta este conectat la calculator folosind o mufă USB 3.0 specială şi transferul de date optic al standardului Light Peak.

Noul Sony VAIO Z - un laptop foarte subţire

Bateria lui Sony VAIO Z este integrată în carcasă şi oferă o autonomie de şapte ore, măsurată cu MobileMark. O a doua baterie ataşabilă, opţională este disponibilă pentru cei care doresc să extindă autonomia la 14 ore. Cu acest nou ultra-portabil performant, Sony a reuşit să lanseze un sistem care să se potrivească nevoilor fiecărui utilizator. Dacă procesarea grafică de top nu este necesară, clienţii lui VAIO Z pot să renunţe la dock. Chiar şi fără placa video AMD, dispozitivul este foarte performant cu procesorul Core i7 şi harddisk-ul SSD.

Noul Sony VAIO Z - cum stau lucrurile în carcasă

Preţul lui Sony VAIO Z nu a fost specificat, însă el va fi disponibil în anumite ţări din Europa începând cu luna iulie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News