Surprize estetice de la noua serie N de portabile Asus

17.04.2012
Surprize estetice de la noua serie N de portabile Asus

Cu sau fără voia celor de la Asus, au scăpat pe Internet imagini cu viitoarea serie de N de portabile a producătorului taiwanez. De-a lungul timpului, aceste modele s-au remarcat prin integrarea sistemului audio semnat Bang & Olufsen. De data aceasta, designerii de la Asus au ales o soluţie destul de atractivă pentru implementarea difuzoarelor mari. Carcasa unibody a laptopurilor este perforată, însă nu doar deasupra tastaturii, ci printre butoane. O privire critică ar putea observa o asemănare între profilul noilor modele şi cel al lui MacBook Pro, asemănare subliniată de folosirea carcasei unibody din aluminiu.

Asus N56 - modelul cu diagonala de 15.6"

Noua serie N de la Asus va fi formată din trei modele: N46 cu diagonala de 14”, N56 cu diagonala de 15.6” şi N76 cu diagonala de 17.3”. Deşi erau aşteptate cu procesoare Ivy Bridge, este menţionată posibilitatea ca primele laptopuri Asus Nx6 să vină tot cu Intel Sandy Bridge. Configuraţia va include 8 GB DDR3 şi o placă video Nvidia GeForce GT 635M cu 2 GB VRAM. Pentru modelul Asus N56 ar trebui să fie disponibile trei rezoluţii ale ecranului: 1366×768, 1600×900 şi 1920×1080. Nu ştim însă ce versiuni vor fi disponibile şi pentru piaţa românească.

Asus N46 - cu carcasă unibody din aluminiu

Asus N46, N56 şi N76 ar putea veni cu procesoarele Intel Core i7-2670QM (2,2-3,1 GHz), Intel Core i5-2450M (2,5-3,1 GHz), i5-2430M (2,4-3,0 GHz), Core i3-2350M (2,3 GHz) şi i3-2330M (2,2 GHz). Bateria din dotare va avea şase celule şi 5.200 mAh, iar modelul de 15.6” va cântări 2,7 kg. Stocarea se va face pe un HDD de cel mult 1 TB cu 5.400 RPM sau 750 GB cu 7.200 RPM. Cele trei modele din noua serie N vor fi dotate cu tehnologia Instant ON, implementată de producător în ultrabook-urile Asus UX21/UX31. Anunţul oficial pentru noile laptopuri este aşteptat în curând.

Acesta ar putea fi viitorul Asus N76

Urmărește Go4IT.ro pe Google News