YouTube începe să ofere filme gratuite, susţinute cu reclame

YouTube este cea mai mare platformă de streaming video din lume, însă aceasta nu este obligatoriu asociată cu vizionarea de filme şi seriale. Atracţia serviciului sunt creatorii de conţinut independenţi, care realizează emisiuni, vlog-uri, scurt metraje sau filme independente, însă asta nu înseamnă că Google nu doreşte să creeze prin YouTube un concurent pentru Netflix. Astfel, compania a adăugat peste 100 de filme mai vechi, care pot fi urmărite direc pe YouTube fără costuri extra, acestea fiind însă susţinute prin afişarea de reclame.

Trebuie de la început să spunem că în Statele Unite, YouTube oferă posibilitatea de a urmări chiar şi filme mai noi contra cost, fie în regim „pay as you go”, fie în regim de abonament prin YouTube Premium. De asemenea, noile filme care sunt încadrate în categoria „Free with Ads” sunt disponibile pentru vizionare exclusiv în SUA, chiar şi cu un VPN sau proxy gratuit fiind destul de greu de accesat din România, întrucât streaming-ul video este foarte pretenţios când vine vorba de lăţime de bandă, iar Google are sisteme foarte avansate pentru a detecta astfel de mişcări.

Pe lista de filme gratuite de pe YouTube se regăsesc comedii precum Legally Blonde, Sleepover, Agent Cody Banks, Zookeeper şi Pink Panther, există filme clasice precum cele din seria Rocky cu Silvester Stalone şi The Terminator cu Arnold Schwartzenegger, documentare, filme SF şi Acţiune din anii ’80 şi ’90, cât şi filme de animaţie precum All Dogs go to Heaven.

Chiar dacă aceste filme nu pot fi urmărite din România, faptul că YouTube este o platformă atât de populară, disponibilă pe cam toate dispozitivele cu ecran conectate la internet este un motiv pentru a urmări aceste mişcări. Google ar putea oricând să înceapă să îşi concentreze eforturile către extinderea serviciilor de streaming pentru filme şi seriale în toată lumea, iar faptul că deja există o colecţie impresionantă de conţinut gratuit disponibil poate aplica o lovitură mare pentru Netflix, care nu are o versiune gratuită în afara primei luni de test.