Microsoft Arc Touch Mouse, aproape oficial

18.08.2010
Microsoft Arc Touch Mouse, aproape oficial

Deşi nu avem un comunicat oficial, pe site-ul unui magazin
virtual din Germania a apărut cutia lui
Microsoft Arc Touch Mouse
. Imaginile produsului sunt şi ele
detaliate şi ne spun cam tot ce-ar trebui să ştim despre proaspătul
periferic. Aşa cum spunea şi teaser-ul oficial, mausul este
plat, cel puţin atunci când este purtat în geantă. Când receptorul
pe 2,4 GHz, puţin mai mare decât o mufă USB, este conectat la
calculator, Arc Touch Mouse se arcuieşte şi capătă o formă relativ
ergonomică.
Probabil că materialul din care este
construită partea din spate permite arcuirea într-o poziţie fixă
pentru ca picioruşul care atinge suprafaţa de suport în partea din
spate să fie paralel cu ea.

Microsoft Arc Touch Mouse, într-o prezentare aproape oficială

Trebuie să recunosc faptul că mă aşteptam la butoane sensibile
la atingere şi nediferenţiate fizic. Mă aşteptam să văd în partea
din faţă o singură zonă, pe care să fie eventual recunoscute
gesturi ca la Apple Magic Mouse. Butoanele lui Microsoft Arc Touch
Mouse sunt clasice, cu click, iar pe laturi s-ar putea să avem câte
unul pentru Back şi Forward. Singura zonă sensibilă la
atingere este cea care înlocuieşte rotiţa de scroll.

Preţul său, pe site-ul menţionat, este de 70 €. Confirmarea
oficială a lui Microsoft Arc Touch Mouse este aşteptată în câteva
zile.

Microsoft Arc Touch Mouse se aplatizează pentru a fi uşor de plimbat

Microsoft Arc Touch Mouse - se pare că avem şi butoane laterale

Urmărește Go4IT.ro pe Google News