Mouse-ul cu tehnologie multitouch, o ambiţie Microsoft

06.10.2009
Mouse-ul cu tehnologie multitouch, o ambiţie Microsoft

Multitouch, tehnologia care a iniţiat o nouă
etapă în evoluţia gadgeturilor şi ne-a oferit o libertate
totală în utilizare
, este gata să fie implementată pe cel
mai iubit periferic din toate timpurile: mouse-ul. Microsoft a
prezentat astăzi nu mai puţin de cinci concepte de mouşi
multi-touch
, cu totul diferiţi între ei şi faţă de ceea ce
utilizăm în prezent. Vă puteţi convinge urmărind clipul de mai
jos.

Pare greu de imaginat o despărţire de mouşii tradiţionali în
favoarea acestei noi generaţii care se întrevede la orizont, mai
ales prin prisma faptului că trebuie să ne adaptăm la un
alt mod de utilizare
– mai spectaculos dar care cere ceva
mai multă îndemânare. Dar, după ce ne vom deprinde
cu mişcările, acţiunile complexe vor putea fi executate mult mai
rapid decât cu un mouse obişnuit.


Microsoft multitouch mouse concept

Conceptele prezentate se vor îndrepta către anumite segmente:
unele vor fi dedicate gamerilor, altele mediului office sau
multimedia. Deja anumite softuri includ mişcări bazate pe
gesturi
(mouse gestures), asemănătoare celor prezentate de
Microsoft. Doar că în cazul conceptelor multitouch este vorba de
hardware şi lucrurile nu sunt atât de simple: tehnologia costă şi e
mai greu de realizat decât un program software.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News