Sculpt Comfort Mouse şi Sculpt Mobile Mouse, noile mouse-uri Microsoft cu buton Start

24.05.2013
Sculpt Comfort Mouse şi Sculpt Mobile Mouse, noile mouse-uri Microsoft cu buton Start

Utilizatorii Windows 8 încă se mai contrazic dacă noul mediu grafic Modern UI a fost o idee bună sau nu, cei din urmă aşteptând o posibilă reapariţie a butonului Start în mediul desktop odată cu viitorul Windows 8.1. Între timp, Microsoft încearcă să-i împace pe partizanii perifericelor tradiţionale prin lansarea a doi noi mouse-uri, care încearcă să reducă handicapul de ergonomie dintre modul clasic de control şi noua interacţiune tactilă.

Noile periferice Microsoft sunt Sculpt Comfort Mouse şi Sculpt Mobile Mouse, acestea remarcându-se prin apariţia unui buton Windows de mari dimensiuni, care va oferi acces direct ecranul Start, şi a tradiţionalei role de derulare cu două axe.

Primul dintre aceste produse este un mouse de dimensiuni mai mari, asemănător modelelor anterioare ale companiei precum Confort Mouse 6000. Oferind conectivitate Bluetooth şi senzorul Blue Track, Sculpt Confort Mouse extinde funcţia butonului hardware Windows prin acoperirea lui cu o suprafaţă tactilă cu suport pentru gesturi. Prin derularea în sus, aceasta va permite comutarea între aplicaţiile Modern UI deschise, în timp ce o mişcare în jos va deschide panoul pentru multitasking din stânga ecranului.

Sculpt Mobile Mouse este un produs portabil de dimensiuni mai mici, acesta oferind un buton simplu Windows fără opţiunile de control prin gesturi, design ambidextru, conectivitate radio prin intermediul unui receptor USB, şi acelaşi senzor Blue Track.

Primul dintre aceste periferice va fi lansat în luna iunie la un preţ de 40 de dolari, în timp ce modelul mai mic va sosi până la finele acestei luni şi va costa 30 de dolari.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News