Tritton AXPC – sistemul surround de pe urechi

06.10.2008
Tritton AXPC – sistemul surround de pe urechi
Construcţie şi dotări

Sistemele de sunet 5.1 au fost create pentru ca utilizatorul să experimenteze o senzaţie de imersiune în acţiunea filmului pe care-l vizionează. Atunci când sateliţii sunt bine plasaţi şi coloana sonoră este de calitate, spectatorul simte că se află în mijlocul acţiunii, sunetele venind înspre el din toate părţile. Acest lucru nu este posibil cu un sistem 2.0 sau cu o pereche de căşti, în ciuda sistemelor DSP de la ora actuală.

Simularea efectului de surround este posibilă, dar se realizează artificial pe două canale, diferenţa faţă de un sistem 5.1 nativ putând fi sesizată uşor de utilzatorii mai pretenţioşi. Atunci când sistemul de boxe nu mai poate fi folosit, căştile sunt soluţia pentru a ne bucura în continuare, la volumul dorit, de filmul sau jocul nostru. Până acum câţiva ani, singura modalitate de a obţine efect surround prin intermediul căştilor era folosirea DSP-ului integrat sau emularea din placa de sunet. Lucrurile s-au schimbat din 2003.

Lansarea primelor perechi de căşti cu mai multe difuzoare în cască ar fi trebuit să fie foarte bine primită de utilizatori. În schimb, ele nu au ajuns să fie atât de populare, devenind un segment de nişă. În zilele acestea, cei interesaţi au la dispoziţie mai multe modele de la producători diferiţi, majoritatea fiind recomandate aproape exclusiv pasionaţilor de jocuri. Din această categorie face parte şi Tritton AXPC pe care-l vom prezenta în continuare.

Construcţie şi dotări

Tritton AXPC, o pereche de căşti surround pentru gameri

Se poate spune că Tritton AXPC are un aspect clasic pentru o pereche de căşti surround. Ceea ce face ca modelul să iasă în evidenţă este conectarea la calculator prin intermediul portului USB. În acest fel, semnalul audio nu este preluat de la placa de sunet a PC-ului, ci de cea inclusă în unitatea de control de pe fir. Avem astfel de-a face cu o placă de sunet pe USB la care este conectată o pereche de căşti.

Fiecare cască este dotată cu 4 difuzoare, câte unul pentru ieşirile Front, Rear, Center şi Subwoofer. Pentru ieşirea principală (Front) producătorul a folosit difuzoare cu diametru de 40 mm, celelalte având diametrul de 30 mm. În ciuda numărului mare de difuzoare, dimensiunea căştii este normală, iar greutatea se află în limitele acceptabile pentru acest format de căşti. Pe casca stângă se găseşte o mufă jack la care poate fi conectat microfonul inclus în pachet. Aceasta dispune de un suport flexibil şi poate fi rabatat de-a lungul suportului căştilor atunci când nu este folosit.

Tritton AXPC - conţinutul pachetului

Bureţii căştilor sunt acoperiţi cu un material cauciucat moale ce oferă un nivel bun de confort. Suportul căştilor este căptuşit cu acelaşi material. Diametrul perechii de căşti este reglabil, iar fiecare cască în parte poate fi rotită cu 90 de grade. Cablul de conectare la calculator are 2,3 m, pe el aflându-se modulul de control. Acesta permite reglarea volumului general, al fiecărui difuzor din cască, precum şi oprirea microfonului. În pachet mai sunt incluse o husă textilă de protecţie şi CD-ul cu driverele aferente.

Performanţe şi concluzie

Performanţe

Tritton recomandă modelul AXPC pasionaţilor de jocuri şi în mod special celor care participă la competiţii de profil, el putând fi conectat rapid şi uşor. Desigur că această pereche de căşti poate fi folosită şi pentru vizionarea filmelor care au sursa de sunet pe mai multe canale. Procesorul de sunet folosit de Tritton în cazul de faţă vine de la C-Media, iar suportul 3D este oferite de Xear.

Un prim aspect pe care l-am observat este nivelul scăzut al izolaţiei fonice oferite de căşti. Într-un mediu mai zgomotos am fost nevoiţi să apelăm la un nivel de volum mai înalt pentru a acoperi zgomotul din fundal. Alimentarea de la portul USB este suficientă pentru a oferi un bun nivel de volum. Microfonul este optimizat pentru recepţia vocii, având o claritate demnă de remarcat.

Tritton AXPC - modulul de control al volumului de pe fir

Placa de sunet a căştilor oferă suport pentru tehnologiile DirectSound 3D, EAX 2.0 şi Aureal 3D 1.0, folosite de o serie de jocuri noi. Jocurile cu care am testat perechea de căşti au fost Crysis, Unreal Tournament 3, Need for Speed ProStreet şi FlatOut Ultimate Carnage. Din nefericire, nu am putut convinge căştile să funcţioneze în Crysis, vina putând fi chiar a motorului special de sunet pe care-l foloseşte. În rest, toate celelalte jocuri au redat sunetul pe 5.1 canale, căştile oferind o senzaţie foarte bună de spaţialitate. Inamicii puteau fi uşor localizaţi, iar maşinile care veneau din spate puteau fi uşor blocate fără a apela la oglinda retrovizoare.

Programul care controlează căştile Tritton AXPC permite selectarea modului de ieşire audio, 2.0 sau 5.1, fiecare fiind recomandat pentru aplicaţii diferite. În jocuri sau pentru vizionarea filmelor trebuie setat modul 5.1 pentru ca AXPC să redea semnalul audio multicanal. Atunci când utilizatorul doreşte să asculte muzică, trebuie să selecteze modul 2.0. Motivul este diferenţa sesizabilă de calitate a sunetului între cele două. În jocuri, sunt accentuate frecvenţele înalte, iar mediile sunt puţin estompate, senzaţia fiind că sunetul vine de la un sistem de boxe răspândite în jurul capului utilizatorului.

Trebuie menţionat că subwooferele care se găsesc în fiecare cască nu sunt difuzoare obişnuite, ci ele au rolul de a amplifica percepţia frecvenţelor joase prin vibraţii. De altfel, aceste două difuzoare sunt singurele care mai pot fi controlate atunci când este selectat modul 2.0. Cei care doresc să asculte muzică din când în când vor fi mulţumiţi de calitatea oferită de căştile AXPC, dar nu le recomandăm celor cu adevărat pretenţioşi. La testele cu frecvenţe joase, căştile s-au comportat doar acceptabil, limita inferioară a spectrului de frecvenţe redat fiind cam ridicată. Dacă înaltele sunt bine redate, mediile au părut puţin estompate.

Concluzie

Tritton AXPC - casti cu 8 difuzoare

Tritton AXPC reprezintă o alegere inspirată pentru cei care apreciază sunetul surround, însă nu pot asculta la un sistem de boxe. Poate cei mai avantajaţi de ele vor fi pasionaţii de jocuri de tip FPS şi cei care participă la competiţii de gaming, sistemul de 8 difuzoare fiind excelent pentru localizarea în spaţiu a inamicilor. Deşi nu au fost create special pentru audiofili, utilizatorii fără pretenţii mari vor fi mulţumiţi de calitatea audiţiei muzicale. Faptul că utilizarea căştilor Tritton AXPC nu necesită o placă de sunet ar putea să fie un alt avantaj pentru câţiva utilizatori. Modelul testat este comercializat în ţara noastră de către firma Avis Exim.

Plusuri şi minusuri:

[+] redare a sunetului pe 5.1 canale

[+] nu necesită placă de sunet

[+] controlul volumului pentru fir pentru fiecare canal

[+] microfon detaşabil

[+] portabile

[] incompatibilitate parţială cu unele jocuri

[] redarea limitată a frecvenţelor joase

[] calitate audio mediocră