Creative Sound Blaster R3 – un kit accesibil cu care muzicienii în devenire pot face înregistrări pentru YouTube sau SoundCloud [HANDS-ON]

Autori: Adrian Popa, Cătălin Niţu 17.05.2017

Multe persoane care au talent muzical nu reuşesc să îşi pună melodiile pe YouTube sau SoundCloud deoarece nu au dispozitivele necesare pentru a se înregistra singure acasă. Cei de la Creative vin cu o soluţie accesibilă ca preţ, pentru începători, disponibilă şi pe piaţa din România prin intermediul distribuitorului oficial MGT.

Creative Sound Blaster R3 dispune de două microfoane, unul pentru voce, cu conector profesional XLR, şi altul (tip condenser) pentru instrument. Ambele oferă o calitate a sunetului peste medie. Microfonul pentru voce dispune şi de buton On/Off.

Cei care nu au un instrument, pot pune pe fundal muzică prin conectarea la dispozitiv a unui player MP3. Acesta se conectează la jack-ul audio-in universal de 3,5 mm. Sound Blaster R3 are şi ieşire line-out pentru ca înregistrarea finală să poată fi ascultată la difuzoare.

Aplicaţia dedicată Sound Blaster R3 Control Panel, compatibilă cu Windows şi Mac OS, permite monitorizarea în timp real a componentelor hardware, printre care cele două microfoane. Aceasta include un egalizator, un mixer, tehnologii audio SBX Pro Studio şi CrystalVoice, precum şi opţiuni pentru Karaoke, Chat, Broadcast sau Recording. O caracteristică interesantă este cea de schimbare a vocii. Sunt disponibile 18 opţiuni. Te poţi juca cu vocea unui bărbat bătrân, a unui elf sau cu cea a unui extraterestru. Trebuie precizat faptul că înregistrarea poate fi făcută şi pe un dispozitiv mobil, precum un smartphone sau o tabletă.

Monitorizarea procesului de înregistrare se poate face în două moduri: la căşti sau direct în difuzoarele PC-ului sau ale laptopului. Dispozitivul include un amplificator 600 Ohm, ceea ce înseamnă că poate fi folosit împreună cu căşti audio profesionale. 

Kit-ul poate fi folosit şi în exterior, în aer liber, prin conectarea la portul USB a unui power bank. 

Sound Blaster R3 este un dispozitiv foarte util şi pentru creatorii de podcast-uri. Preţul este de aproximativ 450 de lei.

În concluzie, Sound Blaster R3 este un kit excelent pentru începători, cu un raport calitate/preţ foarte bun şi o calitate a sunetului peste medie. Dispozitivul punctează şi la capitolul uşurinţă în utilizare. Nu sunt muzician, dar nu am avut probleme la setarea iniţială a dispozitivului şi nici cu software-ul dedicat, care are o interfaţă intuitivă. Pentru creatorii de podcast-uri, acesta poate fi singurul dispozitiv de care au nevoie pentru a crea înregistrări clare, într-un timp scurt şi fără mare bătaie de cap.