Mesajul Patriarhului Daniel de Ziua Mondială a Reţelelor de Socializare: „Biserica Ortodoxă Română nu este absentă”

Prefericitul Patriarh Daniel a transmis prin intermediul Basilica.ro un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Reţelelor de Socializare. Acesta subliniază că Biserica Ortodoxă Română nu este absentă de pe aceste platforme, însă acestea trebuie folosite cu „responsabilitate”. Acesta a vertizat însă credincioşii că utilizarea acestor platforme poate dăuna, întrucât consumă timp, care este „darul lui DUmnezeu pentru mântiurea oamenilor”.

Mesajul Patriarhului a avut la bază ideeea libertăţii şi responsabilităţii în comunicarea digitală:

„Multitudinea de idei şi opinii individuale exprimate liber în spaţiul virtual trebuie supusă mereu unei analize critice şi selective, potrivit valorilor permanente ale credinţei şi moralei creştine. [...]

Astăzi, mai mult ca niciodată, este necesară conştientizarea faptului că reţelele de socializare consumă cea mai de preţ resursă a vieţii – timpul – care este darul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, adică pentru dobândirea vieţii veşnice.”

Acesta a confirmat faptul că Biserica nu refuză aceste platforme, ba chiar le adoptă, multe dintre parohii şi mănăstiri beneficiind de o prezenţă pe social media. Totuşi, Biserica se simte responsabilă să îşi ghideze credincioşii din online în avalanşa de informaţii disponibilă:

„Mai mult ca oricând, în epoca actuală a comunicării instantanee, a fluxului încărcat de informaţii diverse, a ecranelor care luminează cu lumină artificială, este nevoie de cultivarea discernământului digital, iar Biserica este chemată să ghideze credincioşii în acest sens.

[...] Biserica Ortodoxă Română nu este absentă de pe aceste reţele, majoritatea eparhiilor, parohiilor şi mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române având pagini de Facebook, dar şi conturi emergente pe alte reţele de socializare.”

La finalul declaraţiilor, Patriarhul Daniel a îndemnat preoţii să utilizeze platformele cu discernământ şi cu măsură:

„În concluzie, îndemnăm pe toţi preoţii şi credincioşii noştri să utilizeze cu discernământ şi cu măsură reţelele de socializare în viaţa lor personală, precum şi în activităţile pastorale, misionare sau profesionale, dar să acorde mai mult timp comuniunii reale (nu virtuale)cu familia, cu parohia şi cu frumuseţile naturii.”