Android 10, lansat oficial. Ajunge mai întâi la posesorii de telefoane Pixel

Testat în ultimele şase luni sub numele Android Q Beta, noua versiune de Android soseşte oficial pe seria de telefoane Pixel purtând numele Android 10.

Google confirmă că vor primi actualizare la Android 10 inclusiv modele Pixel de acum trei ani, gigantul american colaborând şi cu alţi producători OEM pentru urgentarea actualizărilor firmware.

Începând cu Android 10 Google pune în aplicare o nouă strategie de branding, renunţând la etichetarea alfabetică şi aluziile la prăjituri, în favoarea unei numerotări mai simplu de ţinut minte şi folosit.

Android 10 aduce câteva îmbunătăţiri importante platformei Android, cum ar fi navigare prin gesturi folosind simple alunecări pe suprafaţa touch. La fel ca implementarea întâlnită pe iPhone X, noul mod de navigare elimină nevoia pentru taste de navigare dedicate (fizice sau virtuale).

Interfaţa Android primeşte temă Dark, permiţând adaptarea întregii interfeţe şi pe cea a aplicaţiilor suportate pentru folosirea unui fundal complet negru. Acest mod de afişare este binevenit mai ales pe dispozitive echipate cu ecrane OLED, reducerea suprafeţelor iluminate puternic permiţând folosirea mai eficientă a bateriei. Google a promis deja că modul Dark va fi implementat pentru întreg pachetul de servicii şi aplicaţii Google, încă de la debutul Android 10.

Sistemul de afişare a notificărilor Android primeşte şi el îmbunătăţiri, Google folosind algoritmi de inteligenţă artificială pentru evidenţierea mesajelor importante şi includerea de butoane pentru acţiuni suplimentare direct în lista de notificări. Spre exemplu, vom găsi opţiune smart reply în dreptul mesajelor şi sugestii de răspunsuri autocompletate, la fel ca în aplicaţia Gmail. Alte detalii precum numere de telefon şi link-uri apărute în lista de notificări vor putea fi trimise direct aplicaţiei potrivite. Google precizează că noul mod de gestionare a notificărilor funcţionează din start cu orice aplicaţie instalată pe telefon, fără a fi necesare adaptări din partea dezvoltatorilor.

Tot legat de afişarea notificărilor, Google introduce şi Focus Mode, o nouă opţiune adresată îndeosebi pasionaţilor de jocuri pe Android, care permite ascunderea temporară a alertelor emise de aplicaţii.

Odată cu Android 10, Google introduce şi Project Mainline, o iniţiativă care promovează distribuirea actualizărilor care vizează securitatea şi buna funcţionare a platformei Android direct prin serviciul Play Store. Patch-uri pentru probleme urgente de securitate şi alte componente de sistem vor putea ajunge la consumatori mai rapid, fără nevoia unor actualizări de firmware.

Pe lista îmbunătăţirilor intră şi o tehnologie numită Dynamic system updates, permiţând instalarea de versiuni multiple de Android pe acelaşi dispozitiv, utilizatorii urmând să comute între acestea fin meniul de boot afişat la pornire.

Android 10 este primul OS livrat de Google cu optimizări explicite pentru telefoane pliabile, cum ar fi suport mai robust pentru comutarea interfeţei între ecranul principal şi cel secundar, suport nativ pentru folosirea a mai mult de un ecran simultan şi un sistem multi-tasking regândit pentru afişarea unui număr mai mare de aplicaţii simultan pe ecran/ecranele active.

Pe partea de securitate, Google restricţionează modul în care aplicaţiile instalate pot verifica locaţia dispozitivului. Începând cu Android 10, doar aplicaţiile folosite în mod direct cu interfaţa afişată pe ecran pot solicita locaţia utilizatorului, permisiunea de tip „da, oricând” nemaiputând fi acordată la prima rulare a aplicaţiei.