Android Go: soluţia Google pentru îmbunătăţirea performanţei pe telefoane entry-level

18.05.2017
Android Go: soluţia Google pentru îmbunătăţirea performanţei pe telefoane entry-level

Google a anunţat în cadrul evenimentului I/O 2017 iniţiativa Android Go. Aceasta este dedicată dispozitivelor cu performanţe scăzute, care se găsesc în principal pe pieţele emergente. Prin intermediul Android Go, aceste dispozitive vor primi software mai eficient realizat, cu aplicaţii de dimensiuni mici şi consum de date mai mic, care să ruleze în parametri optimi şi pe smartphone-uri cu 1 GB de memorie RAM sau mai puţin.

Compania a prezentat Android Go ca o strategie cu trei obiective. Primul obiectiv este optimizarea sistemului de operare pentru a fi mai eficient cu resursele şi mai rapid în utilizare. Se pare că Android O va beneficia de timpi de încărcare mult mai mici atât la pornirea dispozitivului, cât şi în rularea de aplicaţii, sporul de performanţă faţă de Android Nougat putând fi chiar dublu în anumite situaţii.

Cel de-al doilea obiectiv este optimizarea aplicaţiilor proprii sub brandul Google, precum YouTube, Chrome şi Maps, câteva dintre acestea primind deja funcţii „Go” în pieţele emergente. YouTube Go oferă utilizatorilor posibilitatea de a descărca clipuri video pentru a le vizualiza mai târziu, în timp ce Chrome poate să limiteze consumul de trafic de date.

În cele din urmă, Google apelează la dezvoltatorii de aplicaţii pentru a realiza variante „Go” ale aplicaţiilor lor, care să poată fi listate într-o categorie separată pe Play Store. Pentru a putea fi luate în considerare în lista de aplicaţii Android Go, dezvoltatorii trebuie să se încadreze într-o limită de de 10 MB a aplicaţiei, pentru a putea fi descărcată uşor pe orice tip de conexiune şi să ofere un mod de utilizare offline. De asemenea, aplicaţiile trebuie să fie bine optimizate din punct de vedere al consumului de energie şi al memoriei RAM.

Probabil că vom începe să vedem listări de aplicaţii „Android Go” în viitorul apropiat pe Play Store, la scurt timp după lansarea oficială a versiunii 8.0 a sistemului de operare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult