Facebook Messenger va oferi ştiri „live”, direct în conversaţii

Autor: Cătălin Niţu 28.10.2015
Facebook Messenger va oferi ştiri „live”, direct în conversaţii

Facebook Messenger este următoarea aplicaţie a reţelei de socializare care va primi capabilităţi avansate de notificare. După ce compania a anunţat că aplicaţia principală va avea acces la un centru de notificări avansat, bazat pe carduri personalizabile, a fost descoperită şi în Messenger o funcţie nouă, dedicată în special evenimentelor sportive. Aceasta nu este încă activă la nivel mondial şi pare să fie încă în teste, însă ar putea oferi o idee despre direcţia în care serviciul de mesagerie ar putea să evolueze.

În cadrul meciului de baseball dintre echipele New York Mets şi Kansas City Royals, aplicaţia Messenger a oferit ocazia câtorva utilizatori din Statele Unite de a se abona la notificări despre meci. Aplicaţia promitea să ofere noutăţi, scoruri şi detalii despre cele mai importante faze ale jocului în cadrul unei conversaţii cu un prieten. Astfel, ambii utilizatori primeau notificări simultane în tabul respectiv în timp real. Nu este însă clar dacă aceasta este o funcţie care va deveni standard şi pe care o vom putea activa la cerere, sau dacă este un simplu test.

Acest tip de notificări ar putea fi folosit şi în alte situaţii, precum calamităţi naturale, discursuri importante ale politicienilor, în cadrul unor evenimente de lansare ale unor produse importante (un nou iPhone, un nou smartphone Galaxy S) şi multe altele. Aceasta este încă o funcţie realizată pentru a combate oferte similare de la Twitter, care poate oferi actualizări despre anumite subiecte direct în fluxul de ştiri. Spre diferenţă de Twitter, care livrează informaţiile privat, Facebook Messenger oferă o experienţă socială, pe care o poţi împărtăşi alături de unul sau mai mulţi prieteni.