Fără meniu App Drawer în următoarea versiune de Android [VIDEO]

03.03.2016
Fără meniu App Drawer în următoarea versiune de Android [VIDEO]

Folosit pentru accesarea meniului App Drawer conţinând aplicaţiile instalate, butonul cu formă de cerc afişat pe ecranul principal al telefoanelor cu sistem Android ar putea dispărea în următoarea versiune de OS.

Încă neconfirmată cu un anunţ oficial, decizia renunţării la meniul App Drawer este susţinută cu indicii strecurate într-un clip de prezentare publicat pe contul de twitter oficial Google Maps.

Una dintre caracteristicile emblematice ale platformei Android, App Drawer este echivalent butonului Start Menu pe dispozitivele cu sistem de operare Windows şi trăsătură definitorie pentru modul cum folosim dispozitivele cu sistem Android, extrem de util pentru rolul său de organizare a aplicaţiilor intr-o listă separată, uşor accesibilă în orice moment.

Vizibilă chiar la începutul clipului de prezentare dedicat unei actualizări aduse aplicaţiei Maps, interfaţa Android N nu pare să includă în ecranul principal şi un buton App Drawer.

Cum era de aşteptat, zvonul privind renunţarea la butonul App Drawer a cauzat o mini-revoltă în paginile reţelei de socializare, fanii Android acuzând Google că în încercarea de simplificare a interfeţei au sacrificat unul din principalele atuuri avute în faţa platformei iOS: un Homescreen „curat” şi uşor de organizat.

Voi ce părere aveţi. Este renunţarea la meniul App Drawer o schimbare în bine pentru următoarea versiune de Android?

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult