Google ar putea interzice folosirea extensiilor Adblock cu browserul Chrome

Google Chrome va primi în perioada următoare modificări care rup compatibilitatea cu extensiile folosite pentru a bloca afişarea de conţinut în browser. În această categorie intră şi extensiile folosite pentru ascunderea reclamelor în Chrome.

Adblock Plus şi alte extensii folosite pentru ascunderea de la afişare a bannerelor cu reclame şi alte tipuri de conţinut nedorit ar putea să nu mai funcţioneze cu browserul Chrome, sau vor avea funcţionalitate sever limitată, Google înlăturând din codul aplicaţiei o parte dintre funcţiile avansate de filtrate a conţinutului. Potrivit Google, măsurile pregătite au de o parte rolul de a creşte performanţele, dar şi de a îmbunătăţii securitatea, limitând modul în care extensiile accesează resursele browserului web. Utilizatorii vor avea mai mult control asupra extensiilor instalate, decizând în mod direct ce informaţii şi privilegii sunt puse la dispoziţia unei extensii.

Pentru scopul propus, Google va înlocui API-ul webRequest cu o componentă numită declarativeNetRequest. Cea din urmă va permite citirea solicitărilor de reţea primite de la paginile web, dar fără posibilitatea de a le intercepta pentru a fi modificate, blocate sau interceptate. Mai mult, solicitările de reţea declanşate la interacţiunea utilizatorilor nu mai pot fi interceptate de extensiile instalate, Google oprind astfel o modalitate de spionare a utilizatorilor Chrome.

Din păcate, eficacitatea extensiilor folosite pentru blocarea reclamelor va avea de suferit, Google constrângând astfel utilizatorii să se bazeze pe funcţiile ad block native recent adăugate în browserul Chrome. Sub noile reguli, blocarea anumitor elemente media care depăşesc o anumită mărime, dezactivarea elementelor JavaScript prin injectarea unor directive de securitate şi oprirea elementelor cookie folosite pentru recoltarea de informaţii nu va mai fi posibilă.

În mod predictibil, numeroşi dezvoltatorii de extensii Chrome şi-au exprimat consternarea faţă de măsurile anunţate de Google, acuzând deţinătorul celui mai mare ad business din mediul online că pune propriile ambiţii financiare înaintea intereselor utilizatorilor.

Reacţionând în faţa valului de critici pornite din partea dezvoltatorilor şi utilizatori deopotrivă, Google a revenit asupra modificărilor anunţate, precizând că schimbările anunţate încă mai pot fi discutate. Totodată, oficialii companiei promit că extensii foarte populare, cum este Adblock Plus, nu vor fi chiar atât de grav afectate.