Google Chrome are o nouă versiune vitezomană

18.03.2009
Google Chrome are o nouă versiune vitezomană

În visul său de cucerire a Internetului şi a tuturor reclamelor care pot aduce bani, Google lucrează din răsputeri la preţiosul său browser Web. Google Chrome beta vine cu câteva funcţii noi dar de departe cea mai importantă noutate este sporul de viteză pe care îl oferă.

Noua versiune beta de Google Chrome încarcă foarte repede paginile care au la bază mult cod JavaScript. În unele teste noua versiune este mai rapidă cu 25%, în timp ce în altele sporul de viteză atinge şi 35 de procente.

Dincolo de sporul de viteză primit, noua versiune de Google Chrome se mai laudă cu funcţia Form AutoFill care reţine şi completează automat câmpurile din cadrul formularelor online. De asemenea, pe lista noutăţilor se află opţiunea de zoom complet al unei pagini Web.

O facilitate extrem de practică pentru cei care au monitoare wide este tragerea în paralel a două tab-uri care să îşi împartă în mod egal suprafaţa disponibilă. Clipul următor exemplifică foarte bine comportamentul acestei funcţii.

Acum că Google a trecut în revistă amănuntele, aşteptăm de la el şi funcţiile cu adevărat importante, cum ar fi suportul pentru extensii.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News