Microsoft colaborează cu Adobe pentru finalizarea browser-ului Project Spartan

Microsoft colaborează cu Adobe pentru finalizarea browser-ului Project Spartan

Browser-ul Project Spartan a fost interesant de la bun început, acesta urmând să ofere un motor de afişare modern eliberat de vechiul balast din Internet Explorer, o interfaţa curată şi diverse extensii interesante pentru adnotări sau pentru asistentul digital Cortana. Conform unui anunţ oficial, Microsoft nu a ezitat să apeleze la ajutoare externe pentru finalizarea acestui produs, primul său partener dezvăluit oficial fiind Adobe.

Chiar dacă Adobe nu se bucură de un renume prea bun atunci când vine vorba de securitate, plug-in-urile sale Flash şi PDF fiind vizate foarte des de atacatori, experienţa companiei în domeniul designului şi tehnologiilor Web nu poate fi pusă la îndoială. Adobe s-a implicat în trecut în dezvoltarea motoarelor de afişare WebKit, Blink sau Gecko, iar Microsoft a anunţat acum că şi Project Spartan va beneficia de expertiza companiei.

Câţiva ingineri Adobe din cadrul Web Platform Team sunt implicaţi de câteva luni în cadrul dezvoltarea şi optimizarea codului-sursă al browser-ului Project Spartan, aceştia aducându-şi aportul la îmbunătăţirea algoritmilor folosiţi pentru aranjarea conţinutului, pentru afişarea fonturilor, pentru animaţii şi pentru procesarea altor elemente grafice.

Două dintre contribuţiile Adobe sunt deja implementate în cadrul celei mai recente versiuni de test a sistemului de operare Windows 10, fiind accesibile atunci când se activează motorul alternativ de afişare care va fi folosit şi de Project Spartan. Prima dintre acestea implementează degradeurile ajustabile, dezvoltatorii Web putând invoca parametri CSS speciali pentru ajustarea punctului median coloristic pentru desenarea unor noi elemente grafice.

Cea de-a doua noutate vizează modul în care două elemente suprapuse pot fi combinate. Internet Explorer 11 oferea deja câteva moduri de procesare precum Multiply, Screen, Overlay, Darken şi Lighten, însă codul Project Spartan va folosi şi celelalte moduri cunoscute utilizatorilor Photoshop şi nu numai, adică Color Dodge, Color Burn, Hard Light, Soft Light, Difference, Exclusion, Hue, Saturation, Color şi Luminosity.

Ambele noutăţi sunt acoperite de standardele W3C, nefiind vorba de operatori CSS specifici disponibili doar în cadrul Internet Explorer sau Project Spartan.

Browser-ul Project Spartan va fi primul produs Microsoft de această natură care nu va mai purta numele Internet Explorer, acesta urmând să fie lansat odată cu Windows 10 pe platformele x86 şi ARM.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News