Microsoft distribuie Windows 10 November 2019 Update

Sistemul de operare Windows nu mai este de ceva timp tratat ca un produs finit, lansat cu mare fast şi apoi păstrat aproximativ neschimbat pentru un număr de ani, până la următoarea versiune, ci un serviciu pus la dispoziţia consumatorilor care primeşte revizii periodice, aducând îmbunătăţiri la partea de securitate şi funcţionalitate. Windows 10 November 2019 Update, este o astfel de revizie, care aduce sistemul Windows 10 la versiunea 1909.

Microsoft a lansat până acum şapte actualizări importante pentru Windows 10: November Update, Anniversary Update, Creators Update, Fall Creators Update, April 2018 Update, October 2018 Update şi May 2019 Update. Cea de-a opta, November 2019 Update este o actualizare mai puţin voluminoasă decât precedentele şi poate fi aplicată prin intermediul Windows Update precum orice patch săptămânal, utilizatorii care au deja instalat pachetul May 2019 Update trecând la noua versiune Windows 10 fără să mai parcură procesul anevoios prin care întreaga instalare Windows este înlocuită.

Pentru cei care încă folosesc Windows 10 April 2018 Update, aplicarea actualizării November 2019 Update devine practic obligatorie, Microsoft oprind suportul tehnic pentru această ediţie de Windows 10.

Ce noutăţi aduce actualizarea November 2019 Update

Windows 10 November 2019 Update (versiune 1909) încorporează aceleaşi pachete de actualizări cumulative ca şi versiunea Windows 10 May 2019, la care au fost aplicate îmbunătăţiri mai degrabă minore.

După instalare, utilizatorii ar trebui să resimtă o diminuare a latenţelor atunci când folosesc instrumente de scris. Alte optimizări aduse suportului Windows Containers ar trebui să îmbunătăţească securitatea şi performanţa aplicaţiilor Windows lansate în partiţii de memorie protejată.

Microsoft extinde suportul pentru folosirea altor servicii de asistenţă prin comandă vocală decât Cortana, permiţând funcţionarea acestora deasupra meniului Lock Screen, crearea evenimentelor folosind aplicaţia Calendar, afişarea conţinutului OneDrive la căutările Windows Explore, etc. Alte ajustări au fost aduse modului de gestionare a notificărilor.

Sistemele echipate cu anumite modele de procesoare ar trebui să resimtă o îmbunătăţire a stabilităţii şi creşterea performanţelor la modul general, împreună cu ameliorarea consumului bateriei.

Actualizarea Windows 10 November 2019 vizează aproape 1 miliard de dispozitive cu Windows 10, numărul de utilizatori fiind în continuă creştere pe măsură ce vechile PC-uri cu Windows 7 sau XP ajung la finalul duratei de viaţă.

Având în vedere problemele recurente semnalate cu ocazia fiecărei actualizări Windows ceva mai amplă, instalarea a versiunii Windows 10 November 2019 ar trebui amânată măcar câteva zile, până ce putem fi siguri că nu există probleme majore de compatibilitate semnalate de alţi utilizatori.