Programe pentru calculator – top 10 aplicaţii esenţiale

Programe pentru calculator - top 10 aplicaţii esenţiale

Dacă ar fi să alegi doar 10
programe pentru calculator
pe care să le instalezi pe
Windows-ul tău, care ar fi acestea? Să presupunem că, dintr-un
motiv imaginar, nu poţi instala decât 10 programe pe calculator. Ce
programe ai alege, care sunt cele mai importante 10 aplicaţii
pentru tine? Sau, altfel formulat, care sunt cele 10
programe fără de care nu poţi supravieţui în faţa
calculatorului?

Un astfel de top nu poate fi decât subiectiv. Fiecare utilizator
are propriile nevoi şi preferinţe. Cu toate astea, cu siguranţă
există câteva puncte comune, precum un browser sau un player video,
care se vor regăsi pe lista multor useri. De regulă, programele cel
mai bune sunt şi cele mai populare.

Pe lista mea de 10 aplicaţii esenţiale se regăsesc atât
programe obişnuite de calculator cât şi aplicaţii online
.
De-a lungul timpului, am ajuns să înlocuiesc unele programe
obişnuite cu servicii online, datorită avantajelor pe care acestea
din urmă le au pentru un utilizator care lucrează şi accesează
Internetul de la mai multe calculatoare.

Antivirus – Avira AntiVir Personal

Antivirusul este genul de program care nu trebuie să lipsească
de pe niciun calculator. Mai mult, ar trebui să fie primul program
instalat pe un calculator conectat la Internet. Problema cu
antiviruşii comerciali este că trebuie să plăteşti odată pe an. Nu
este suficient că ai cumpărat programul odată, dacă vrei să
primeşti în continuare update-uri trebuie să plăteşti pentru
versiunile noi care sunt lansate, de regulă, anual.

Avira AntiVir Personal

De aceea prefer Avira AntiVir Personal,
un antivirus cu care nu am avut niciodată probleme şi care
este gratuit
. Trebuie doar puţin configurat deoarece
setările default nu mi se par cele mai inspirate.

Browser Web – Firefox

Sunt mulţi care susţin că browser-ul este cel mai important
program de calculator. Şi din multe puncte de vedere, chiar aşa
este. Pentru unul ca mine care stă cel puţin 8 ore pe zi pe
Internet, browser-ul este un software esenţial.

Mozilla Firefox

Din oferta destul de generoasă de browsere, Firefox este cel pe
care-l prefer. Motivul? Extensiile şi nivelul ridicat de
configurare
. Cu un bagaj nu foarte mare de cunoştinţe,
Firefox poate fi modelat după propriile gusturi şi necesităţi.
Probabil că dacă nu ar exista Firefox aş folosi Opera.

Client RSS – Google Reader

Clientul RSS este esenţial pentru cei care trebuie să fie la
curent cu noutăţile de pe site-urile şi blogurile din domeniile de
interes. Am folosit ani buni FeedDemon, un client
RSS excelent. După care am trecut la Google Reader
şi mi-a fost practic imposibil să renunţ la el. Sunt foarte multe
motive pentru care îl folosesc, dar, totodată, există şi suficient
loc de îmbunătăţiri.

Google Reader

Manager de fişiere – Total Commander

Pe orice calculator este nevoie de un manager de fişiere pentru
operaţiuni uzuale de copiere, mutare etc. Şi, din păcate, după
atâţia ani şi versiuni noi de Windows, Microsoft încă nu a reuşit
să dezvolte un manager de fişiere decent. Windows Explorer este un
manager antic cu care îşi pierd timpul utilizatorii începători.
Pentru operaţiuni avansate, numeroase facilităţi şi
productivitate
există Total
Commander
.

Total Commander

Singurul defect al lui Total Commander este faptul că nu e
gratis. În rest oferă tot felul de facilităţi de la gestionarea
arhivelor, la conectarea prin FTP şi redenumirea rapidă a unui
număr mare de fişiere.

Office – Google Docs

Din acelaşi motiv ca şi în cazul lui Google Reader – utilizarea
mai multor calculatoare – am ajuns ca în ultimii ani să folosesc
aproape exclusiv Google Docs pentru editarea articolelor, crearea
tabelelor etc.

Nu se poate compara cu aplicaţii avansate de procesare a
textului, însă oferă instrumentele necesare majorităţii
utilizatorilor. Oferă inclusiv un corector ortografic pentru limba
română.

Google Docs

Messenger – Yahoo Messenger

Deşi nu este nici de departe cel mai bun client de IM, folosesc
totuşi Yahoo
Messenger
. Asta chiar dacă am testat de-a lungul timpului
numeroase alternative, unele chiar foarte bune. Cu toate astea
probabil conservatorismul m-a făcut să rămân în continuare la un
software de care nu sunt tocmai mulţumit.

E-mail – Gmail

Gmail este clar cel mai bun
serviciu de e-mail
, asta deşi Yahoo are mai mulţi
utilizatori. Este rapid, oferă foarte multe funcţii utile şi
elimină nevoia unui client de mail clasic. Spaţiul de stocare, deşi
este foarte important, nu mai este de mult cel mai important atu al
lui Gmail.

Gmail poate verifica şi expedia mesaje din partea altor conturi
de mail care oferă suport POP3. De exemplu, dacă ai mai multe
conturi de Gmail, poţi folosi unul singur pentru a le verifica şi
trimite mesaje.

Player audio – Winamp

Există multe alternative la Winamp, unele poate
chiar mai bune decât acesta. Winamp a rămas însă preferatul meu
pentru redarea melodiilor în format digital. Motivele pentru care
prefer Winamp sunt numeroase. Printre acestea şi obişnuiţa.

Player video – Media Player Classic

Şi pe acest segment ai de ales între foarte multe programe.
Preferatul meu este însă Media Player
Classic
. Este mic, include numeroase codec-uri şi nu
trebuie reinstalat
după ce ai resinatalat Windows-ul. În
rest, are cam toate facilităţile unui player video cu
pretenţii.

Media Player Classic

Imagini – IrfanView

Pentru vizualizarea imaginilor IrfanView este un program
excelent. Se încarcă foarte rapid şi, la fel ca Media Player
Classic, nu trebuie reinstalat. Chiar şi pentru editarea imaginilor
oferă un set destul de bogat de funcţii. Este adevărat că nu se
poate compara cu Photoshop din acest punct de vedere, dar, pe de
altă parte, este gratis.

Cu excepţia lui Total Commander, toate programele enumerate mai
sus sunt gratuite. Dacă ar trebui să aleg doar 10 programe pe care
să le instalez pe un calculator, acestea ar fi. Aşa cum am spus şi
în introducere, este o listă subiectivă. Dacă ai alte aplicaţii
favorite, nu ezita să foloseşti formularul de comentarii de
mai jos pentru a-ţi exprima preferinţele
.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News