Serviciul Opera sync a fost compromis de hackeri, iar parolele de la 1,7 milioane de conturi au fost resetate

29.08.2016
Serviciul Opera sync a fost compromis de hackeri, iar parolele de la 1,7 milioane de conturi au fost resetate
Serviciul de sincronizare a preferinţelor şi bookmark-urilor din browserul Opera a fost compromis de hackeri, iar compania norvegiană a resetat parolele la 1,7 milioane de conturi în weekend. 
 
Potrivit Opera Software, serverele sale au fost atacate recent şi, în ciuda faptului că atacul a fost blocat repede, este posibil ca unele conturi să fi fost compromise. Ca o măsură de precauţie, au fost resetate parolele pentru toate conturile Opera sync. 

Compania susţine că datele de autentificare în serviciu sunt criptate şi chiar dacă sunt furate, descifrarea lor este dificilă. 

Browserele Opera sunt folosite de 350 milioane de oameni, dintre care 1,7 milioane folosesc serviciul sync. 
 
Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult