Google Nexus 7, aproape un milion de unităţi vândute lunar

31.10.2012
Google Nexus 7, aproape un milion de unităţi vândute lunar

Compania ASUS a fost unul dintre producătorii care s-a orientat repede către noua piaţă a tabletelor şi a reuşit să obţină o serie de victorii importante, cum ar fi primul model Eee Pad Transformer TF101, care s-a bucurat de succes deoarece a venit cu un preţ ceva mai mic, Eee Pad Transformer Prime, prima tabletă Tegra 3, sau apreciatul şi accesibilul Nexus 7.

Toate aceste mutări inteligente i-au permis companiei să atingă o performanţă bună pentru piaţa tabletelor Android, care încă aleargă pentru a muşca mai mult din cota de piaţă de 60 de procente a celor de la Apple, directorul financiar ASUS anunţând atingerea unei cifre de vânzări de aproape un milion de unităţi lunar numai pentru modelul Nexus 7, pe care compania îl produce pentru Google.

Această cifră este încă departe de vânzările Apple, care a anunţat livrarea a 17 milioane de tablete iPad în cursul ultimului trimestru, însă David Chang este încrezător deoarece cifrele sunt în continuă creştere. În acest moment, liderul pieţei tabletelor Android este Amazon, al căror model Kindle Fire s-a vândut în peste 4 milioane de exemplare, dar se pare că noul produs Google are toate şansele să depăşească acest record deoarece, în doar trei luni, acesta pare a se apropia de 3 milioane de unităţi vândute.

Nexus 7, accesibilă, puternică şi apreciată

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News