iPadOS ascunde o surpriză pentru fanii tabletelor Apple: suport pentru mouse

Apple a prezentat noua generaţie de iPad Pro drept un înlocuitor pentru anumite laptop-uri de productivitate, tableta fiind capabilă atât de funcţii de birou precum suita Office, cât şi pentru editare de conţinut foto sau video. Totuşi, mulţi ar prefera să folosească tableta pentru lucru alături de un mouse, iar iPadOS pare să fie prima versiune de software pentru tabletele Apple compatibilă cu un astfel de accesoriu. Implementarea este momentan însă... limitată.

Cei care au instalat deja noul iPadOS pe tabletele iPad folosite pentru dezvoltare software, au găsit în meniul de setări o funcţie foarte interesantă. Chiar dacă în meniul de conectivitate Bluetooth nu poţi conecta un mouse funcţional, în meniul de tehnologii care oferă asistenţă celor cu diverse probleme, există posibilitatea de a ataşa un dispozitiv care să imite atingerile de pe ecran.

În acest caz, un mouse poate fi folosit în astfel de scopuri, iar tableta asigură compatibilitatea cu astfel de dispozitive. Din păcate însă, nu există un pointer „clasic”, în formă de săgeată, ci avem de a face cu un cerc transparent de dimensiuni mari, care imită dimensiunea unui deget. Fiecare click este transformat într-o atingere pe ecran, iar totul funcţionează exact cum te-ai aştepta de la un iPad cu iPadOS. Ba chiar există şi posibilitatea de a seta funcţiile de pe fiecare buton în parte.

Se pare că Apple nu are încă „curajul” de a oferi suport oficial pentru un mouse, ceva ce ar implica adăugarea unui pointer, suport pentru click dreapta şi alte astfel de opţiuni care trebuie să apară în sistemul de operare, însă pare să ia în considerare faptul că anumiţi utilizatori ar putea avea nevoie de aşa ceva. Pentru productivitate în domeniul editării foto sau video, pointer-ul circular de mari dimensiuni nu este tocmai util, însă pentru folosirea tabletei pentru scris sau pentru activităţi de consum de conţinut, acesta este mai mult decât de ajuns.

Este interesant faptul că anumite jocuri pot fi jucate foarte bine cu această funcţionalitate, în timp ce altele nu sunt compatibile deloc, întrucât necesită gesturi drag & drop. Probabil că în viitor, dezvoltatorii de jocuri vor putea adăuga suport pentru mouse şi tastatură, asemeni suportului pentru gamepad-uri.

Odată cu iPadOS, tabletele Apple devin nişte computere portabile mult mai atractive, posibilităţile noi de multitaskting şi suportul pentru mouse fiind printre cele mai mari upgrade-uri de până acum pentru această categorie de produse.