Microsoft pregăteşte prima tabletă Surface cu două ecrane

Aflată în dezvoltare de cel puţin doi ani, noua versiune Microsoft Surface a fost prezentată deja angajaţilor companiei, inginerii Microsoft folosind sugestiile primite pentru a aduce modificări de ultim moment asupra designului final.

Cu nume de cod Centaurus, proiectul conturează o nouă direcţie pentru tabletele Microsoft Surface, în sensul distanţării faţă de formatul laptopurilor tradiţionale.

Prototip tabletă Microsoft Courier

Noul dispozitiv ia forma unui caiet de notiţe în care foile sunt înlocuite cu două ecrane legate pe verticală folosind un mecanism tip balama. Aparent, unul dintre ecrane este de tip E-Ink, pe care putem scrie folosint stylus-ul inclus şi citi notiţele salvate fără a fi presaţi de consumul acumulatorului.

Pe al doilea ecran va rula, cel mai probabil, noua versiune Windows Lite gândită de Microsoft ca o alternativă Chrome OS

Având în vedere faptul că şi Intel a demonstrat recent propriul concept de laptop cu două ecrane, este de aşteptat ca proiectul Microsoft Centaurus să implice o colaborare cu Intel pentru dezvoltarea părţii de hardware. Deocamdată, singura certitudine este că noua tabletă Surface cu două ecrane nu se încadrează la gama compactă, Microsoft având deja un model Surface Mini cu ecran de 7”, la care a renunţat.