Senzorul de amprente TouchID aproape confirmat pentru iPad

30.09.2014
Senzorul de amprente TouchID aproape confirmat pentru iPad

Am auzit în trecut zvonuri despre integrarea unui senzor TouchID în noua generaţie de tablete iPad de la Apple, însă pentru prima dată avem şi dovezi tangibile în această privinţă. Aparent codul unei variante beta de iOS 8.1 include referinţe despre un senzor de amprentă pe iPad, în contextul realizării de plăţi.

Descoperirea a fost făcută de Hamza Sood, un dezvoltator de aplicaţii pentru iOS, care a mai găsit şi funcţii neanunţate săpând prin versiuni mai vechi de iOS şi în trecut. Se pare că Apple împinge destul de agresiv sistemul de plăţi Apple Pay anunţat odată cu iPhone 6, integrând posibilitatea de plată cu ajutorul amprentei inclusiv pe tablete.

Până acum doar iPhone 6, 6 Plus şi Apple Watch au fost confirmate pentru plăţi mobile, toate cele trei dispozitive fiind echipate cu cipuri NFC. Întrucât textul descoperit în iOS 8.1 spune că şi noile iPad-uri vor putea efectua plăţi prin Apple Pay cu ajutorul TouchID, este logic să presupunem că şi acestea vor primi astfel de funcţionalitate.

Cu toate acestea, zvonurile spun că Apple Pay va fi compatibil doar parţial cu noile iPad-uri. Acest lucru ar putea sugera că Apple nu a integrat NFC în iPad Air 2 şi iPad mini Retina 2, plăţile fiind realizate prin internet şi nu prin atingere.

Odată cu integrarea unui senzor de amprentă, tabletele de la Apple vor deveni dispozitive mai sigure şi mai personale. Nu numai că plăţile şi ecranul de blocare vor fi protejate de TouchID, ci şi alte aplicaţii pentru iOS 8 vor putea folosi autentificarea biometrică, acum că Apple a deschis API-ul către dezvoltatori.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult