Tableta Nokia Sirius – mai multe detalii, prima imagine edificatoare şi un preţ piperat

13.09.2013
Tableta Nokia Sirius - mai multe detalii, prima imagine edificatoare şi un preţ piperat

Zvonurile despre o tabletă Nokia circulă încă din primăvara anului trecut, însă abia în luna august a acestui an am primit ceva mai multe informaţii, bineînţeles neoficiale, despre acest model. Paul Thurrott, editorul Winsupersite şi probabil unul dintre cei mai cunoscuţi editori, autori şi bloggeri care acoperă subiectul Windows, a dezvăluit ceva mai multe detalii despre viitorul model.

Tableta va oferi un ecran IPS cu o diagonală de 10,1” şi o rezoluţie de 1920 x 1080 pixeli, acesta urmând să ofere şi un mod de lucru optimizat pentru lumina puternică din exterior. Platforma hardware a acestui model va fi puternicul cip Qualcomm 8974, versiunea LTE a familiei Snapdragon 800, la care se adaugă 2 GB de memorie RAM şi un slot MicroSD.

Winsupersite a oferit şi o imagine cu viitoarea tabletă de la Nokia, aceasta înfăţişând un model care respectă liniile deja cunoscute ale liniei de telefoane Lumia. Carcasa va avea o grosime de 8,9 milimetri şi o greutate de 590 de grame, aceasta ascunzând o baterie care promite o autonomie de 10 ore şi o cameră foto cu senzor de 6,7 MP şi optică Zeiss.

Pe numele de cod Sirius, viitoarea tabletă Nokia va rula prea puţin apreciatul sistem de operare Windows RT. Nokia va oferi şi o serie de aplicaţii exclusive, aşa cum ne-a obişnuit cu linia sa te telefoane, iar tableta va oferi opţional şi o tastatură detaşabilă cu baterie încorporată.

Vestea  mai puţin plăcută este că tableta va fi scumpă, acesta având un preţ de 499 de dolari, practic cel mai mare din modelele cunoscute de tablete Windows 8.1 sau Windows RT care vor apărea în această toamnă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News