Apple ar putea să dezvolte propriile modemuri 5G, urmând să renunţe la soluţiile Qualcomm şi Intel

Apple ar putea renunţa complet la parteneri pentru realizarea de modem-uri 5G. În timp ce compania se luptă în instanţă cu producătorul de chipset-uri Qualcomm pentru neplata unor licenţe de utilizare a tehnologiei, compania a apelat la Intel pentru realizarea unor componente similare pe care să le integreze momentan în smartphone-urile sale, dar acest parteneriat nu pare să fie pe termen lung, încât deja Apple începe să angajeze ingineri pentru realizarea unei soluţii proprietare.

iPhone-urile vor primi funcţionalitate 5G abia din 2020, conform zvonurilor, întrucât Intel nu va avea modemuri eficiente la timp pentru lansarea generaţiei de iPhone-uri din 2019. Astfel, compania nu prea are multe alternative, întrucât nu va putea cumpăra soluţia celor de la Qualcomm, care va fi integrată în smartphone-urile din 2019 ale concurenţei. În timp ce ar putea aştepta ca soluţia Intel să fie gata, Apple pare să se pregătească de producţie proprie, care vine cu o serie de avantaje.

Bloomberg a sesizat că Apple a început să caute ingineri specializaţi în dezvoltarea de cipuri pentru dispozitive mobile, publicând anunţuri pentru zece noi posturi în San Diego, Oregon. Aici se întâmplă să fie şi sediul central al Qualcomm, deci probabil că Apple se aşteaptă ca angajaţii companiei „rivale” să îşi părăsească posturile şi să vină în echipa sa. Aici, Apple ar putea dezvolta noile modemuri 5G proprietare.

Prin integrarea unor cipuri dezvoltate în laboratoarele proprii, Apple ar putea să scadă şi mai mult costurile de producţie ale smartphone-urilor sale, crescând astfel profiturile de pe urma lor. Mai mult, faptul că hardware-ul este proprietar va permite integrarea mai uşoară şi probabil o performanţă îmbunătăţită, datorită software-ului său care va fi special realizat să folosească cât mai eficient aceste componente.

Aceasta nu este prima dată când Apple renunţă la parteneri pentru dezvoltarea de hardware pentru iPhone-uri. Odată cu iPhone 4, Apple a introdus procesoarele sale în smartphone-uri, renunţând la cipurile Samsung, iar odată cu iPhone 8 şi X a venit cu propria soluţie pentru cipurile grafice, care în trecut erau dezvoltate de compania PowerVR. La capitolul AI, Apple a dezvoltat propriul Neural Engine, sistemul de vibraţii Taptic Engine este proprietar, în timp ce sistemul de autentificare True Depth pentru Face ID este de asemenea bazat pe tehnologie proprie.

Practic, doar acumulatorii, camera şi display-ul vor mai fi cumpărate de la parteneri odată ce modemurile Qualcomm şi Intel vor fi realizate de către inginerii săi.

 

publicitate