Apple patentează iPhone clamshell

Apple patentează iPhone clamshell

Orice s-ar spune despre Apple, compania din Cupertino dovedeşte încă o dată originalitate şi vine cu un design care s-ar putea ca în curând să fie preluat şi de alţii. De data aceasta este vorba de un design de tip clamshell pentru iPhone, care aduce câteva principii de design şi funcţionalitate interesante.

iPhone clamshell

Ambele părţi ale iPhone-ului din imaginea de mai jos au senzori multi-touch, nu doar ecranul. Ba chiar mai mult, partea de jos, care este transparentă, are senzori pe ambele părţi. Asta înseamnă că utilizarea tactilă se poate realiza şi cu clapeta deschisă şi cu ea închisă.

iPhone clamshell

Fiind la bază un touchscreen, clapeta va oferi funcţii adiţionale ecranului standard. Pe ea va putea fi afişată o tastatură normală şi tot pe ea vor putea fi formate numerele de telefon prin desenarea cifrelor cu degetul. Această funcţie din urmă nu prea îşi are rostul din două motive. În primul rând, cine mai stă să memoreze numere de telefon şi în al doilea rând oricum e mult mai rapid să apelezi un număr din agendă decât să stai să desenezi pe clapetă fiecare cifră în parte. O fi trendy, dar nu e practic.

Deocamdată iPhone clamshell sau iPhone Nano cum mai este numit, se află în stadiu de schiţă depusă pentru înregistrarea patentului. Nu se ştie când va fi gata, dar fanii de peste ocean speră să-l poată avea până la Crăciun.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News