ARM dezvoltă o nouă arhitectură de CPU şi GPU, special pentru aplicaţii VR

Prezent la expoziţia Computex 2016 organizată şi anul acesta la Taipei, ARM Holdings a anunţat un nou design de procesor şi nucleu grafic optimizat pentru aplicaţii VR, tehnologiile pregătite urmând să ajungă în viitoarele modele de tablete şi telefoane inteligente care vor fi lansate în cursul anului viitor.

Identificate cu numele Cortex-A73 şi Mali-G71, acestea sunt proiectate pentru  a oferi performanţe crescute la un consum de energie redus, punând accentul pe nişa mobile VR.

Potrivit companiei, gama Mali de procesoare grafice pentru dispozitive mobile este cea mai folosită din lume, cu mai mult de 750 milioane dispozitive livrate doar în anul 2015. Cât despre nucleul Mali G71, acesta foloseşte o microarhitectură din a treia generaţie, referită cu numele intern Bifrost. Noul GPU promite cu 50% mai multă performanţă în aplicaţii 3D, la un consum de energie cu 20% mai mic.

Comparat actualei generaţii ARM Mali, pastila de siliciu găzduind nucleul G71 va oferi cu 40% mai multă performanţă per mm2. Scalabil până la configuraţii cu 32 unităţi de procesoare, nucleul Mali-G71 va putea oferi un nivel de performanţă comparabil unei plăci video pentru laptop din seria GeForce GTX 940M, însă la un consum de energie mai bun şi din formatul unui dispozitiv ce încape în palme. Vizând cerinţele dispozitivelor VR, noul GPU suportă ecrane cu rezoluţie 4K şi rată de actualizare la 120Hz.

Licenţiate separat producătorilor de chipseturi, noile nuclee ARM vor avea însă parte de concurenţă serioasă din partea companiilor tot mai numeroase care au ales să investească în chipseturi cu design proprietar. Luăm spre exemplu gigantul Apple, care a înlocuit soluţiile furnizate de ARM cu un GPU propriu. Botezat Twister, aceste este prezent deja în chipsetul Apple A9.

Potrivit ARM, noile chipseturi bazate pe nuclee Cortex-A73 şi Mali-G71 vor intra în producţie până la finalul acestui an, urmând să fie prezente în dispozitivele livrate anul viitor.