Brandul exclusivist Supreme lansează un telefon mobil

20.08.2019
Brandul exclusivist Supreme lansează un telefon mobil

Supreme este un brand care s-a remarcat în timp pentru preţurile ridicate şi deciziile de marketing excentrice, vânzând la un moment dat chiar şi o cărămidă cu brandul său. Nu este de mirare că Samsung a dorit să se alieze anul trecut cu această companie, însă producătorul sud coreean a ales compania greşită la momentul respectiv, făcând un parteneriat cu o „clonă”. Se pare însă că debutul Supreme pe piaţa de telefoane mobile va avea loc însă în această toamnă, în parteneriat cu producătorul BLU, pentru lansarea unui telefoan „neinteligent” cu logo-ul companiei.

Telefonul care va intra în oferta Supreme în această toamnă se numeşte Supreme/BLU Burner Phone şi este realizat ca o alternativă la telefonul principal, fiind mai degrabă un dispozitiv pe care să îl foloseşti în cazuri de urgenţă şi de care să nu iţi pară foarte rău în cazul în care se strică.

Acesta pare să fie bazat pe modelul BLU Zoey 2.4, un telefon de 30 de dolari echipat cu un ecran color de 2,4”, conectivitate 3G şi cameră VGA, cu 128 GB stocare internă. Supreme oferă şi un card microSD de 16 GB alături de telefonul cu brandul său pe carcasă. Supreme Burner Phone va fi disponibil în culoarea roşie, caracteristică brandului, cât şi într-o variantă neagră.

Nu este clar cât va costa acest model, însă având în vedere că este un telefon atât de ieftin la bază, „taxa” pe brandul Supreme nu ar trebui să fie extrem de mare. Totuşi, nu este clar pentru cine este un telefon de acest gen în 2019 în oferta companiei, având în vedere că cei din targetul Supreme aşa numiţii „hypebeasts” sunt tineri care stau de obicei cu smartphone-ul „lipit” de mână toată ziua pe reţele de socializare.

În noua colecţie toamnă-iarnă Supreme mai sunt incluse şi o motocicletă Honda, un scaun Knoll Wassily, pahare de şampanie, greutăţi placate cu aur şi argint, ceasuri Timex, un set de palete de ping-pong şi mingi pentru acestea, perii, brichete, un set de chei şi şububelniţe, brelocuri şi plăci de skateboard. Se pare că un „dumb phone” ieftin nu este tocmai cel mai excentric produs pe care Supreme speră să îl vândă publicului său ţintă.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult