Cât de sigur este să-ţi ţii telefonul în buzunar? Apple şi Samsung, acuzate că au dezinformat consumatorii cu privire la valorile radiaţiei SAR

Cât de sigur este să-ţi ţii telefonul în buzunar? Apple şi Samsung, acuzate că au dezinformat consumatorii cu privire la valorile radiaţiei SAR

Pornind de la un material apărut în publicaţia Chicago Tribune, subiectul emisiilor RF posibil dăunătoare pentru organismul uman a reintrat subit în atenţia autorităţii americane FCC, responsabilă cu testarea şi aprobarea pentru comercializare a dispozitivelor electronice pe teritoriul SUA. Dacă investigaţiile făcute de jurnalişti sunt confirmate cu teste de laborator, giganţii Apple şi Samsung riscă amenzi usturătoare pentru depăşirea limitelor de emisii RF şi chiar interzicerea de la vânzare a anumitor produse.

Pornind de la rezultatele alarmante obţinute prin examinarea unui telefon din seria iPhone 7, alte 11 dispozitive au fost examinate: două exemplare iPhone 7 şi câte un exemplar din seriile iPhone X, iPhone 8, iPhone 8 Plus. Concurenţa a fost reprezentată de modelele Galaxy S9, Galaxy S8, Galaxy J3, Moto e5 Play, Moto g6 Play şi Vivo 5 Mini.

Susţinând că metodologia de testare respectă regulile şi indicaţiile autorităţii FCC, jurnaliştii au măsurat benzile de frecvenţă care potrivit documentaţiei disponibilă public au cele mai mari emisii RF, încercând şi reuşind să obţină măsurători care depăşesc cifrele oficiale. Reacţionând pe tema informaţiilor apărute în presă, reprezentanţii Apple şi Motorola au contrazis metoda de măsurare folosită, precizând că testele trebuiau efectuate acoperind mai întâi senzorul de proximitate de la nivelul ecranului, pentru a simula ţinerea telefonului la ureche. Aparent, în acest mod sunt activate optimizări suplimentare pentru încadrarea emisiilor RF în limitele legale.

Numai că scenariul de utilizare adresat de jurnalişti este cel al ţinerii telefonului în buzunar, pentru transport sau convorbiri de voce folosind o cască bluetooth, proximitatea de organele vitale intrând din nou în ecuaţie.

Momentan, este discutabil dacă producătorii smartphone pot fi sau nu traşi la răspundere, legislaţia americană pentru măsurarea emisiilor RF fiind elaborată în anii ”90, când telefoanele mobile prea voluminoase pentru a încăpea în buzunar şi prevăzute cu antenă externă erau purtate cu ajutorul unui toc special fixat de cureaua pantalonilor. Potrivit regulilor încă în vigoare, măsurătorile RF pentru telefoane mobile de purtat la nivelul corpului se fac de la o distanţă 5-15 mm. În practică, purtarea unui smartphone modern în buzunare strimte aduce antena RF la aproximativ 2 mm de piele, jurnaliştii care au participat la investigaţie solicitând folosirea acestei reper pentru validarea echipamentelor de comunicaţii mobile.

Potrivit legislaţiei FCC, limita de absorbţie a radiaţiei electromagnetice (SAR) este de 1.6W per kilogram/corp, măsurată de la distanţa recomandată de 5-15 mm. Însă având în vedere faptul că nivelul radiaţiei electromagnetice creşte exponenţial odată cu scăderea distanţei, este de aşteptat ca în scenariul tipic de purtare a telefonului mobil aproape lipit de corp, nivelul de absorbţie a radiaţiei electromagnetice să depăşească valorile de referinţă.

Pornind de la această premisă, un proces colectiv îndreptat împotriva Apple şi Samsung a fost demarat deja, cele două companii fiind acuzate că au dezinformat consumatorii cu privire la valorile radiaţiei SAR.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult