CAT S52: cel mai „elegant” telefon rezistent. Când se lansează în România şi cât costă

Caterpillar a anunţat de curând noul său smartphone CAT S52, un model mid-range în specificaţii, dar cu design mult mai apropiat de cel al unui dispozitiv mobil obişnuit, faţă de cel al unui dispozitiv „de şantier”. Compania a ţinut un eveniment de prezentare şi în România pentru acest model, dezvăluind astfel care este publicul vizat şi care ar fi avantajele acestui model peste alte alternative din piaţă.

Dacă iei strict lista de specificaţii hardware a lui CAT S52 şi o pui într-un tabel, vei realiza că avem de a face cu un dispozitiv mobil relativ banal, cu componente în mare parte de medie. Un ecran de 5,7” pe format 18:9 cu rezoluţie HD+ nu este tocmai ceva impresionant în 2019, iar chipset-ul Helio P35 de la MediaTek nu este tocmai popular. Totuşi, aceste componente ar putea fi de ajuns pentru cei care sunt în „targetul” CAT S52.

Compania doreşte să se adreseze celor care lucrează într-adevăr într-un mediu mai „periculos”, precum şantierele de construcţie, sau care practică sporturi extreme. Astfel, puţină performanţă în favoarea rezistenţei sporite ar putea fi un compromis bun. De altfel, chiar dacă telefonul nu arată foarte mult ca unul „rezistent”, acesta este construit pentru a rezista la fel de bine precum alte modele ale companiei.

De exemplu, sticla de pe partea din faţă este protejată de încă un strat de Gorilla Glass de 0,7mm, mai gros decât cel de pe telefoanele obişnuite. Apoi, toată această sticlă are o ramă de plastic, care nu permite contactul direct cu solul în cazul unui accident. Desigur, tot telefonul este înconjurat de o ramă metalică rezistentă, cât şi de un spate acoperit cu un plastic texturat, care nu permite alunecarea.

CAT S52 este certificat cu standardele MIL-SPEC-810G care asigură rezistenţă la căzături pe ciment de la 1,5 m înălţime şi IP68 pentru rezistenţă la praf şi apă de până la 2 metri adâncime. Spre diferenţă de modelele CAT din trecut, acest telefon nu are capace deasupra port-urilor şi tot îşi păstrează rezistenţa la apă.

Acest dispzitiv ar trebui să înlăture necesitatea unei huse, spun repreentanţii CAT, iar la capitolul funcţionalitate, acesta ar trebui să ofere „de toate”. Ecranul poate funcţiona atât cu mănuşi de şantier în mâini, cât şi atunci când este ud, există senzor de amprentă şi NFC pentru plăţi cu telefonul, cât şi o cameră cu senzor de 12 megapixeli Sony IMX363, acelaşi folosit pentru dezvoltarea lui Pixel 4, de exemplu. Desigur, telefonul nu va putea fi comparat la nivel de performanţă cu Pixel, fiind o diferenţă mare de software, însă rezultatele nu sunt tocmai rele.

Android 9 este pre-instalat din fabrică, dar Caterpillar promite update la Android 10 în viitor, cu actualizări de securitate la fiecare trei luni.

Butonându-l puţin la eveniment, telefonul pare să fie exact ceea ce Caterpillar promite, cu câteva menţiuni. Bateria de 3.100 mAh s-ar putea dovedi mică în utilizare normală, în ciuda faptului că promite 1,5 sau 2 zile de autonomie. Apoi intră în discuţie compromisul pe partea de display, care este vizibil de rezoluţie mică. Nu în ultimul rând, preţul este puţin îngrijorător. CAT S52 va fi disponibil iniţial în oferta eMAG pe 12 noiembrie, la un preţ de 2.350 lei. Alte magazine sunt luate în calcul pentru perioada următoare, iar Caterpillar speră să ajungă şi în ofertele operatorilor.

Aşteptăm momentan CAT S52 şi la review, pentru a ne putea forma o părere concretă despre telefon.