DxOMark: camera foto de pe HTC 10 este „grozavă”

13.04.2016
DxOMark: camera foto de pe HTC 10 este „grozavă”

HTC 10 nu a fost anunţat în mod oficial în urmă cu mai puţin de 24 de ore, iar DxOMark a reuşit deja să testeze camera foto a telefonului şi să îl listeze în topul său. Având în vedere istoria seriei HTC One M la capitolul performanţă foto, locul ocupat de HTC 10 este surprinzător, iar concurenţa s-a ales cu un rival pe măsură la acest capitol.

Noua cameră foto UltraPixel 2 foloseşte un senzor de 12 megapixeli cu stabilizare optică, oferind pixeli de 1,55 nm. Deşi pixelii sunt mai mici decât pe camerele UltraPixel 1, rezoluţia a crescut de trei ori, oferind imagini cu mai multe detalii. DxO Mark a oferit un scor de 88 pentru fotografii şi 86 pentru filmări, aproape la egalitate cu Samsung Galaxy S7, telefonul cu cea mai bună cameră foto de până acum. Singurul aspect superior la camera de pe telefonul Samsung este filmarea, unde DxO a oferit un scor de 88 din 100.

Se pare că UltraPixel 2 de pe HTC 10 este una dintre camerele cele mai rapide de pe smartphone-uri, focalizând aproape instant, cu o reproducere a culorilor foarte bună şi setări automate foarte bune pentru timpul de expunere şi contrast. Performanţa în lumina blitz-ului a fost cel mai slab aspect al camerei foto. La capitlul captură video, camera lui HTC 10 s-a remarcat în special prin lipsa artefactelor de compresie şi lipsa zgomotului vizual, focalizarea fiind mult mai înceată decât în cazul fotografiilor.

Întrucât mulţi dintre utilizatori vor folosi camera în special pentru fotografii, în cazul în care ar avea de ales între HTC 10 şi Samsung Galaxy S7, decizia a devenit puţin mai grea, întrucât ambele telefoane sunt la egalitate pentru locul întâi la captură foto.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult