Galaxy Note 8 are probleme cu acumulatorul, unele telefoane părând să „moară” subit

28.12.2017
Galaxy Note 8 are probleme cu acumulatorul, unele telefoane părând să „moară” subit

Descărcarea completă a bateriei, un scenariu des întâlnit la orice smartphone, poate avea consecinţe foarte neplăcute la telefoanele Galaxy Note 8, după cum au aflat deja o parte dintre utilizatori.

În mod normal, atunci când bateria telefonului este complet descărcată, dispozitivul va putea fi pornit după câteva minute de încărcare, suficient cât să recuperăm câteva procente din nivelul acumulatorului. Numai că la telefoanele Note 8 nu se întâmplă asta de fiecare dată, în unele cazuri dispozitivul refuzând pur şi simplu încărcarea bateriei.

La sursa problemelor este un mecanism de protecţie al acumulatorilor Li-Ion, care la telefoanele Note 8 se activează în mod neintenţionat. Practic, chiar şi atunci când telefonul indică 0% nivel baterie şi declanşează procedura de oprire automată, acumulatorul nu este de fapt complet epuizat, ci doar ajuns la nivelul minim de încărcare permis din construcţie. În cazul în care un dispozitiv va continua să descarce acumulatorul sub pragul de siguranţă, sau este lăsat prea mult timp nefolosit cu acumulatorul descărcat, este posibil ca încărcarea ulterioară să fie refuzată.

Vestea bună este că problemele semnalate nu pun în pericol securitatea utilizatorilor. Însă din păcate,  sistemul de protecţie implementat la nivel de hardware nu poate fi ocolit, acumulatorul „mort” necesitând înlocuire la centrul de service.

Încă fără explicaţii oficiale pe marginea acestui subiect, Samsung acceptă însă preluarea dispozitivelor afectate în garanţie, fapt ce indică o problemă mai degrabă de natură hardware, decât un bug software care să poată fi corectat de la distanţă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult