Google anunţă că Android Pie este acum pe mai mult de 20% dintre dispozitivele active

24.10.2019
Google anunţă că Android Pie este acum pe mai mult de 20% dintre dispozitivele active

Android 10 s-a lansat deja de aproape 2 luni, însă producătorii de smartphone-uri au reuşit să îl aducă abia pe câteva modele. În timp ce multe variante de Android 10 sunt în testare beta, urmând a fi lansate înainte de sfârşitul anului 2019, Google ne oferă o statistică interesantă legată de adopţia versiunilor ale sistemului său de operare mobil. Compania obişnuia să ofere un astfel de raport lunar, însă acum oferă astfel de date doar ocazional. Se pare că Android Pie a crescut mult de la ultimul radport, însă datele nu sunt tocmai foarte recente.

Google a anunţat că Android 9.0 Pie, versiunea lansată anul trecut, a atins în luna august din 2019 o cotă de 22,6% din totalul de dispozitive Android cu Google Services în utilizare. Acest lucru înseamnă că unul din cinci dispozitive de pe piaţă sunt echipate cu Android Pie, o performanţă atinsă după mai bine de 12 luni de existenţă pe piaţă. Din păcate, un clasament complet, care ne arată starea platformei pe toate variantele, nu a fost oferit.

Având în vedere că totalul de dispozitive Android active este estimat la 2,5 miliarde de unităţi, înseamnă că mai mult de 500 de milioane de smartphone-uri şi tablete cu Android rulează o versiune foarte recentă. La ultima numărătoare, Apple avea în jur de 900 de milioane de smartphone-uri active în toată lumea (în luna ianuarie), iar 50% dintre acestea rulează acum iOS 13, ceea ce înseamnă că 450 milioane de iPhone-uri sunt pe cea mai recentă variantă a sistemului de operare.

Android 10 s-ar putea bucura de o adopţie mult mai rapidă în rândul producătorilor, iar noul program Project Treble pare să ajute dezvoltatorii să livreze mai repede actualizări software către dispozitive. Totuşi, cea mai importantă piesă a puzzle-ului referitor la update-uri rapide pare să fie acum Project Mainline, care a debutat cu Android 10. Acesta livrează anumite actualizări direct prin Google Play Store, iar acestea pot fi instalate în fundal, fără să necesite o repornire a sistemului de operare. Aceasta este metoda prin care Google promite să livreze în viitor actualizările de importante.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult