Google arată cum funcţionează noile tehnologii Motion Sense şi Face Unlock de pe telefoanele Pixel 4

Google a decis să pună capăt speculaţiilor despre noua serie de telefoane Pixel 4, detaliind într-o postare pe blog o parte din inovaţiile acesteia. Este vorba despre noua tehnologie pentru recunoaştere facială şi sistemul de control prin gesturi, folosit pentru aplicarea de comenzi rapide fără ajutorul interfeţei touch.

Ascunşi în spatele unei benzi negre lăsată deasupra ecranului, noi senzori de mişcare bazaţi pe tehnologie radar permit urmărirea precisă a mişcărilor mâinii, deosebind mai multe tipuri de gesturi folosite pentru acţiuni cum ar fi schimbarea melodiilor, oprirea alertei ceas deşteptător, respingerea apelurilor sau  comutarea în modul silenţios.

Potrivit clipului de prezentare furnizat, comenzile gesticulate sunt reflectate vizual cu animaţii de forma unor pulsaţii sau valuri redate pe suprafaţa ecranului.

Din păcate, tehnologia numită Motion Sense nu va fi disponibilă în toate ţările unde sunt comercializate telefoanele Pixel 4. O posibilă explicaţie ar putea fi nevoia unei autorizaţii speciale pentru folosirea tehnologiei radar, mai dificil de obţinut în anumite regiuni ale lumii.

În schimb, sistemul pentru recunoaştere facială bazat pe tehnologie infraroşu nu intră sub incidenţa acestor restricţii, urmând să fie disponibil la nivel global. Dispuse de o parte şi de alta a difuzorului folosit pentru redarea apelurilor, găsim două camere infraroşu configurate pentru a obţine imagini stereoscopice şi un proiector infraroşu care va ilumina faţa utilizatorului indiferent de condiţiile ambiante. Potrivit Google, recunoaşterea facială funcţionează în aproape orice orientare a telefonului, fără nevoia alinierii precise la axa orizontală.

Dacă este setată pentru deblocarea ecranului, funcţia de recunoaştere facială porneşte imediat ce luăm telefonul în mână, în mod ideal activând ecranul de îndată ce privim direct către acesta. Aparent, tehnologia este suficient de sigură şi pentru folosirea ca metodă de autorizare a tranzacţiilor, în aplicaţii compatibile cu noul API pentru autentificare biometrică inclus cu sistemul de operare Android Q.

Din păcate, noua colecţie de senzori nu lasă prea mult spaţiu pentru camera frontală, opţiunea pentru dual camera părând să lipsească la seria Pixel 4. Rămâne de văzut dacă Google va include doar camera wide, implementând prin software funcţia zoom, sau va exista şi o variantă Pixel 4 cu dual camera.

 

publicitate