Honor 9 ar putea fi lansat luna viitoare la Berlin

16.05.2017
Honor 9 ar putea fi lansat luna viitoare la Berlin

Honor 8 s-a lansat anul trecut ca o alternativă mai ieftină la Huawei P9, cu hardware similar şi un design radical diferit, însă cu un preţ mult mai atractiv. Se pare că anul acesta, compania va repeta această mişcare, întrucât există acum imagini pe internet care sugerează că un anunţ legat de brandul Honor va fi făcut luna viitoare la Berlin. Se pare că aici vom vedea pentru prima dată Honor 9, noul flagship de buget al companiei.

Imaginea care a ajuns pe internet face parte dintr-o invitaţie de presă la evenimentul „The Light Catcher” organizat de Huawei pentru brandul Honor. Invitaţia menţionează data de 27 iunie, la un an distanţă de anunţul modelului precedent, Honor 8. De această dată, lansarea are loc în Berlin, iar faptul că invitaţia menţionează de mai multe ori lumina şi modul în care „Honor luminează noaptea” sugerează că vom avea de a face cu un smartphone cu o cameră foto performantă.

De fapt, deja există zvonuri despre capabilităţile noului Honor 9, care ar trebui să fie în  teorie doar un Huawei P10 cu altă carcasă, însă cu hardware similar. Informaţiile neoficiale sugerează că pe spate vom găsi o cameră foto cu sistem dual. Senzorul principal de 12 megapixeli va capta imagini color, în timp ce senzorul secundar de 20 de megapixeli va fi folosit pentru fotografie alb-negru. De asemenea, configuraţia hardware internă va fi similară cu cea a lui P10, cu chipset Kirin 960, 4 sau 6 GB memorie RAM şi cel mai probabil un senzor de amprentă.

Fiind vorba despre un smartphone din gama Honor, acesta nu va beneficia de tehnologie Leica, însă performanţa foto ar trebui să atingă rezultate similare cu P10, fiind vorba despre aceiaşi senzori. Nu în ultimul rând, designul ar putea fi radical diferit, însă nu este clar dacă va fi o evoluţie a lui Honor 8, care a beneficiat de spate din sticlă, sau dacă va adopta designul Honor 8 Pro, care vine cu carcasă metalică unibody. Asemeni modelelor precedente, zvonurile spun că preţul va fi foarte apropiat de 400 de euro.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult