HTC Sensation disponibil în premieră la Vodafone

16.06.2011
HTC Sensation disponibil în premieră la Vodafone

Cei care doresc un smartphone de top ar putea să treacă începând
de azi pe la Vodafone. Provider-ul de telefonie mobilă are în
ofertă noul HTC Sensation. Aşa cum
am aflat cu două luni în urmă
, terminalul este
motorizat de un procesor Qualcomm Snapdragon dual core la 1,2 GHz
şi un GPU Adreno 220.
Memoria internă este de 1 GB, iar
cantitatea de memorie RAM este de 768 MB. Ecranul S-LCD de
4.3″ este unul din punctele forte ale lui Sensation.

Calitatea imaginii afişate pe 540×960 de pixeli ni s-a părut destul
de bună, însă nu am avut mult timp la dispoziţie să ne jucăm cu
el.

HTC Sensation cu Android 2.3 şi HTC Sense 3.0

Una dintre facilităţile aparte ale lui HTC Sensation este felul
în care a fost construit stratul de protecţie Gorilla Glass. El
este puţin mai înalt de-a lungul marginilor pentru ca zona
afişajului să nu atingă masa atunci când este aşezat cu faţa în
jos. Interfaţa grafică HTC Sense 3.0, aplicată sistemului
de operare Android 2.3 are efecte 3D foarte plăcute.

Pentru a oferi cea mai bună experienţă multimedia a unui telefon
mobil, aşa cum se laudă producătorul, camera de 8 MP a lui HTC
Sensation nu are întârziere la apăsarea declanşatorului şi dispune
chiar de stabilizarea imaginii. Ea înregistrează video la rezoluţie
full HD cu 30 fps şi sunet stereo, iar utilizatorii pot segmenta
clipurile lungi cu ajutorul telefonului.

HTC Sensation - carcasa din aluminiu

Mai multe detalii despre HTC Sensation vă vom da atunci când îl
vom primi la test. Până atunci, puteţi consulta oferta Vodafone de
mai jos. Preţul terminalului începe de la 139 € cu TVA,
împreună cu un abonament Vodafone Complet 2000 de 48,45 € pe
lună.
Acesta din urmă include trafic de 1 GB prin 3G. Cei
care doresc cel mai ieftin abonament pot alege Vodafone Complet 800
cu 275 MB de trafic de date. Acesta costă 13,51 €/lună, iar preţul
lui HTC Sensation ajunge la 379 €. Fără conectare, telefonul costă
559 € cu TVA.

Oferta Vodafone pentru HTC Sensation

Urmărește Go4IT.ro pe Google News