Huawei confirmă pregătirea unui smartphone pliabil, pentru anul viitor

23.10.2017
Huawei confirmă pregătirea unui smartphone pliabil, pentru anul viitor

Dacă 2017 a fost anul telefoanelor cu design bezel-less şi ecrane cu rată de aspect 18:9, 2018 pare să fie cel al telefoanelor pliabile, capabile să afişeze o imagine mult mai mare decât este posibil în prezent.

În curând vom avea o alternativă la phableturile cu ecran supradimensionat, luând forma unor modele smartphone care se pliază pentru transport. ZTE a luat deja iniţiativa lansând Axon M, un smartphone cu două ecrane convenţionale care pot fi alăturate pentru dublarea spaţiului de afişare.

Următorii la rând par să fie Samsung şi Huawei, ambele companii confirmând pregătirea unor dispozitive bazate pe conceputul de smartphone pliabil, gata de lansare în prima parte a anului viitor. Momentan, nu este clar la ce design s-au gândit inginerii celor două companii, însă ţelul pare a fi obţinerea unei suprafeţe de afişare care să nu fie întreruptă de o ramă mediană, cum este cazul la ZTE Axon M. Asta înseamnă că în loc de ecrane distincte, în cele din urmă vom ajunge la un design cu un singur ecran flexibil care se pliază după forma carcasei articulate.

Pe de o parte, Samsung este unul dintre cei mai experimentaţi fabricanţi de ecrane pentru dispozitive mobile, dar Huawei ar putea beneficia de un important câştig de imagine lansând primul smartphone cu ecran pliabil. Rămâne de văzut care dintre companii va fi prima pe piaţă cu un astfel de produs.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult