Huawei Mate 10 Lite: un mid-range aproape „premium” [REVIEW]

Ecran

Display-ul lui Mate 10 Lite este la nivelul pe care ne-am obişnuit să vedem telefoane de la Huawei în categoria de preţ de medie. Acesta este realizat folosind un panou IPS foarte bun, cu luminozitate peste medie şi care afişează culori plăcute, nesaturate. Cu siguranţă, acesta nu poate fi comparat cu ecranul OLED de pe Mate 10 Pro, însă chiar şi din punct de vedere al redării culorii negre, acesta este destul de performant. Având aceeaşi rezoluţie cu cea de pe modelul superior, acesta este capitolul la care Mate 10 Lite se apropie cel mai mult de „fratele” său high-end.

Performanţă

Huawei oferă în general smartphone-uri de medie performante, însă deja mulţi concurenţi de pe piaţă au început să vină cu modele echipate cu chipset-uri mai performante. Modelul proprietar HiSilicon Kirin 659 vine însă cu o arhitectură familiară şi oferă performanţă foarte apropiată de restul telefoanelor echipate cu procesoare mai vechi din familia Kirin 65X. Acesta nu este obligatoriu un lucru rău, întrucât performanţa este în general foarte bună pe telefoanele Huawei mid-range, însă evidenţiază o stagnare.

Prima dată când am testat un model „Lite” a fost în urmă cu doi ani şi vorbeam despre P9 Lite, care a reuşit să atingă un scor de 52.000 în AnTuTu. P10 Lite a venit cu o configuraţie similară, cu un procesor puţin îmbunătăţit şi a atins 60.000 de puncte în acelaşi test. Modelul de faţă, în ciuda faptului că are un procesor puţin mai puternic, oferă un spor de performanţă neglijabil, atingând 62.000 de puncte în acelaşi test. Vorbim aici însă de un test sintetic, care nu spune toată povestea.

În utilizare normală, Mate 10 Lite se comportă foarte bine, fiind ajutat acum şi de 4 GB de memorie RAM, care păstrează mai multe aplicaţii în fundal. Acest lucru asigură multitasking îmbunătăţit, însă un capitol la care toate modelele Lite suferă este performanţa în aplicaţii 3D. Cipul grafic este cel care stagnează cel mai mult pe telefoanele Huawei, iar cel de pe Mate 10 Lite este acelaşi pe care îl tot vedem de câţiva ani în utilizare.

Important este că pentru majoritatea cazurilor în care telefonul este utilizat, acesta se comportă foarte bine, însă există destul loc pentru îmbunătăţire în viitor.

Autonomie

Chipset-ul nemodernizat este de vină şi pentru autonomia doar „mediocră” a lui Mate 10 Lite. În ciuda faptului că nu este foarte puternic acesta consumă destul de multă energie, autonomia fiind limitată la o zi şi jumătate în condiţii de utilizare normale cu 5-6 ore de utilizare cu ecranul pornit şi multiple conturi de social media cu notificări, alături de 2-3 căsuţe de e-mail.