Huawei P Smart Z promite un ecran fără notch şi specificaţii de medie la un preţ foarte mic

Seria P Smart s-a dovedit a fi una de foarte mare succes pentru Huawei, în special datorită ofertelor operatorilor, aceste modele fiind prezente aproape gratis pentru cei care aleg contracte pe doi ani. Acestea oferă performanţă de medie şi o construcţie decentă, la pachet cu funcţii pe care doar modele mult mai scumpe le ofereau până de curând. Se pare că Huawei doreşte să continue această tradiţie, fiind depistate online noi informaţii despre un nou model P Smart, echipat cu un ecran fără notch şi o cameră foto motorizată în partea de sus.

Design-ul de top nu va mai fi dedicat modelelor foarte scumpe pentru multă vreme, se pare. LetsGoDigital a publicat primele imagini realizate conform unor specificaţiilor scăpate pe internet pentru modelul Huawei P Smart Z. Acesta va oferi un ecran mare, de 6,59” cu rezoluţie Full HD+ (2.340 x 1.080 pixeli), care nu va fi decupat deloc. Acesta ar putea fi primul telefon fără notch de la Huawei de la trecerea la modele cu ecrane înalte, iar specificaţiile hardware ar putea fi în ton cu alte modele „Lite” din oferta sa.

Vorbim despre un chipset Kirin 710, foarte performant pentru gama mid-range, 4 GB memorie RAM, 64 GB stocare standard şi un acumulator de 4.000 mAh. Pe partea din spate, camera foto este listată cu un senzor principal de 16 megapixeli (f/1.8) şi unul secundar de 2 megapixeli pentru calcularea distanţei în modul portret, în timp ce camera frontală retractabilă ar putea fi echipată cu un alt senzor de 16 megapixeli şi un obiectiv f/2.0.

Cel mai interesant aspect la acest model va fi însă preţul. În ciuda faptului că avem de a face cu specificaţii similare cu cele ale modelelor „Lite”, o construcţie metalică pe partea din spate şi un display în premieră pentru Huawei, preţul aşteptat este de 210 euro, adică undeva în jurul a 1.000 lei în România.

 

publicitate