Huawei se pregăteşte de lansarea EMUI 10. Evenimentul ar putea avea loc luna viitoare

12.07.2019
Huawei se pregăteşte de lansarea EMUI 10. Evenimentul ar putea avea loc luna viitoare

Se pare că Huawei nu va aştepta lansarea Android 10 Q pentru a lansa o nouă versiune de EMUI pentru telefoanele sale. Conform programului publicat pe pagina conferinţei sale anuale pentru dezvoltatorii software, EMUI 10.0 se va lansa cândva în luna august, probabil chiar pe data de 9, când va avea loc prezentarea. Conferinţa va avea loc în China, în oraşul Dongfeng, unde sunt aşteptaţi peste 5.000 de dezvoltatori de aplicaţii.

Google nu a oferit încă o dată de lansare pentru Android Q, însă Huawei nu pare să stea prea mult pe gânduri când vine vorba despre EMUI 10. Încă nu este clar dacă licenţa sa pentru Android va rămâne valabilă după luna august, aşa că probabil că va împinge pe piaţă noua versiune a interfeţei cât mai repede posibil, pentru a putea susţine telefoanele care încă pot fi actualizate cu noul său software.

Conform Android Central, care au reuşit să pună mâna pe o versiune timpurie de EMUI 10, la nivel de interfaţă, schimbările sunt subtile sau aproape inexistente. Se pare că aplicaţia de cameră a primit un mic update de interfaţă, fiind acum parcă şi mai similară cu aplicaţia de pe iOS, primind acum mai multe filtre de culoare. De asemenea, câteva animaţii au fost îmbunătăţite, iar câteva pictograme au fost înlocuite cu unele noi.

EMUI 10 rulează însă pe Android 10 Q, deci probabil că şi Google pregăteşte foarte curând un anunţ sau chiar o lansare oficială pentru noul său sistem de operare, dacă Huawei pe 9 august spune că lansează noua sa interfaţă bazată pe această versiune software.

Schimbările cele mai importante în EMUI vor fi însă în spate, unde algoritmii AI vor fi cu siguranţă îmbunătăţiţi pentru a optimiza consumul de energie, iar funcţia GPU Turbo va fi optimizată mai bine pentru rularea de jocuri 3D.

Există posibilitatea ca această conferinţă să ofere şi primele detalii concrete despre Hong Meng OS, planul de urgenţă al Huawei în cazul în care Google nu va mai putea colabora cu producătorul chinez.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult