Huawei confirmă: telefoanele sale vor primi Android Q. Iată lista completă

După mai bine de o lună de incertitudine, Huawei a anunţat ce se va întâmpla cu smartphone-urile sale deja lansate. Se pare că multe dintre modelele populare vor primi până la urmă actualizarea la Android Q, indiferent dacă sancţiunile SUA intră în vigoare în luna august sau nu. Printre dispozitivele care vor fi actualizate la noua versiune de Android se numără şi noile modele Huawei P30 şi Honor 20.

Huawei a publicat pe pagina Huawei Answers o clarificare despre actualizările la Android Q pe smartphone-urile sale.:

„Cele mai populare dispozitive ale noastre, inclusiv cele din seria P30,  vor primi actualizare la Android Q. De fapt, deja am lansat o versiune beta pentru dezvoltatori de Android Q pe modelul Mate 20 Pro. Am lucrat cu partenerii noştri timp de mai multe luni pentru a ne asigura că vom putea primi actualizări la Android Q. Pregătirile tehnice şi testarea deja au început pe 17 dispozitive. Mate 20 Pro a primit deja certificare pentru Android Q şi va primi actualizarea imediat ce este lansată de către Google.”

Compania a publicat de asemenea o listă cu dispozitivele care au fost înscrise pentru a fi actualizate la Android Q. Acest lucru nu asigură că vor fi cu siguranţă actualizate, în cazul în care nu sunt toate aprobate de Google înainte de sancţiuni, însă oferă o imagine de ansamblu asupra modelelor pe care Huawei speră să le poată actualiza în viitorul apropiat. Modelele variază de la dispozitive high-end din ultimii doi ani, la dispozitive ieftine lansate de curând.

Lista telefoanelor Huawei care vor primi actualizare la Android Q (probabil):

  • P30 Pro
  • P30
  • Mate 20
  • Mate 20 Pro
  • Porsche Design Mate 20 RS
  • P30 lite
  • P smart 2019
  • P smart+ 2019
  • P smart Z
  • Mate 20 X
  • Mate 20 X (5G)
  • P20 Pro
  • P20
  • Mate 10 Pro
  • Porsche Design Mate 10
  • Mate 10

Conform Android Authority, care citează surse anonime apropiate de Huawei, inclusiv smartphone-urile Honor vor primi actualizări la Android Q. Printre acestea se numără noile modele Honor 20, Honor 20 Pro şi Honor 20 Lite, cât şi alte dispozitive Honor „importante”, probabil alese după criterii similare cu cele care au dus la întocmirea listei de mai sus.

Se pare că aceste modele, odată ce vor fi actualizate la Android Q, vor păstra compatibilitatea cu toate serviciile şi aplicaţiile (inclusiv cele Google), însă nu este clar dacă vor fi menţinute cu update-uri Google după acest moment. În cazul în care SUA nu renunţă la sancţiuni, probabil că modelele amintite în lista de mai sus vor rămâne pentru totdeauna limitate la Android Q, sau vor fi actualizate apoi la HongMeng OS, care ar putea fi lansat abia anul viitor.

De asemenea, această situaţie sugerează că Android Q va fi lansat cândva în lunile iulie sau august, înainte de intrarea în vigoare a sancţiunilor.