iPhone XR va intra în curând la pre-comandă. Iată când ajunge în România

Luna trecută, Apple a prezentat noile sale smartphone-uri noi, iar o săptămâna mai târziu, acestea erau deja în mâinile utilizatorilor. Din păcate, doar două dintre cele trei modele despre care compania a vorbit la acel moment au ajuns în magazine, variantele iPhone XS şi XS Max, modele premium de peste 1.000 de euro fiecare. Cei cu bugete limitate nu mai au însă mult de aşteptat, întrucât iPhone XR intră în curând la pre-comandă.

Această informaţie nu este tocmai nouă, întrucât Apple a confirmat încă de la început că iPhone XR va putea fi comandat pe 19 octombrie, însă ne aminteşte acest lucru, alături de anunţul disponibilităţii telefoanelor sale în mai multe regiuni. România se află printre ţările care vor putea face comandă încă din prima zi pentru noul model, după ce iPhone XS a întârziat o săptămână faţă de lansarea globală.

Aceasta este lista primelor 50 de ţări care vor primi iPhone XR pe 26 octombrie:

Albania, Andora, Australia, Austria, Bahrain, Belgia, Bosnia, Bulgaria, Canada, China, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Groenlanda, Guernsey, Herzegovina, Hong Kong, Ungaria, Islanda, India, Irlanda, Mann, Italia, Japonia, Jersey, Kosovo, Kuveit, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Malaezia, Mexico, Monaco, Muntenegru, OIanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Oman, Polonia, Portugalia, Puerto Rico, Qatar, România, Rusia,Arabia Saudită, Singapore, Serbia, Slovacia, Slovenia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Elveţia, Taiwan, Tailanda, Emiratele Arabe, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Insulele Virgine (US).

Pe 1 noiembrie, clienţii din Israel vor putea să comande noul iPhone XR, iar pe 2 noiembrie, acesta va ajunge şi în alte 12 ţări:

Armenia, Butan, Brunei, Cambogia, Georgia, Kazakhstan, Coreea de Sud, Macau, Maldive, Myanmar, Ucraina şi Vietnam.

În Chile, Columbia, Malaezia şi Tailanda, iPhone XS şi XS Max vor putea fi comandate începând cu 19 octombrie, telefoanele ajungând în magazine siumultan cu iPhone XR în aceste regiuni. Coreea de Sud, ţara-mamă a Samsung, va primi iPhone XS şi XS Max pe 2 noiembrie.

Telefonul porneşte de la un preţ de 850 de euro în Europa, în varianta cu 64 GB stocare, adică 3.900 lei. iPhone XR va fi disponibil în mai multe culori deschise precum albastru, roşu, coral, şi clasicele alb şi negru, şi va fi livrat cu un ecran LCD de rezoluţie scăzută faţă de iPhone XS. Acesta vine însă cu hardware la fel de puternic la interior, cu procesor Apple A12 şi aceeaşi cameră principală de 12 megapixeli cu Super HDR. De asemenea, acesta va fi primul model de iPhone de sub 1.000 de euro echipat cu senzorul True Depth pentru autentificarea prin intermediul Face ID.

 

publicitate

A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: file_get_contents(https://www.zf.ro/rss/go4it): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 404 Not Found

Filename: helpers/rss_helper.php

Line Number: 23