LG Chocolate BL40 pare disperat după atenţie

13.07.2009
LG Chocolate BL40 pare disperat după atenţie

Fiecare producător de telefoane mobile are propria lui strategie de promovare a produselor. LG, care a pus întotdeauna accentul pe design, încearcă să ne stârnească curiozitatea. Aşa se întâmplă şi în cazul lui LG Chocolate BL40, viitorul telefon din seria Black Label.

Cu sau fără voia producătorului coreean, pe Internet a transpirat un clip în care este prezentat viitorul LG Chocolate BL40 atât din punctul de vedere al designului, cât şi al specificaţiilor. Dispozitivul arată bine, din ceea ce se vede în acest clip, nici nu ne aşteptam la altceva.

Nici ca dotări tehnice LG Chocolate BL40 nu stă deloc rău. Are în palmares cam tot ce-ţi poţi dori de la un dispozitiv de top. Din ce ştim până acum, BL40 se laudă cu:

  • touchscreen de 4 inch, rezoluţie de 800 x 345 pixeli
  • ecranul oferă protecţie împotriva zgârieturilor
  • interfaţă grafică 3D, bazată pe tehnologia Flash
  • aGPS
  • HSDPA 7.2 Mbps, Wi-Fi

Lansarea pe piaţă a lui LG Chocolate BL40 este încă destul de departe, motiv pentru care preţul sau alte informaţii comerciale sunt deocamdată necunoscute.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News